Bine si rau

Unde cautam sa gasim, ne intoarcem inapoi la ce suntem de fapt. Irepetabili, scrupulosi, falsi, obligati, inselati, inteligenti, nefolositori, bolnavi, viciosi, frumosi, trecatori, paranoici, stabili, curiosi, in atatea feluri, imposibil de tinut evidenta. Undeva, intr-o alta lume, proiectiile noastre se plimba in tihna pe o alee lunga, fara capat, fara pomi, fara soare, fara zambete. Niste statui umblatoare, cu fetele roase de bine si de rau, intre care se zbat neputincioase si mizerabile. Cu sangele verde pulsand grabit in toate maruntaiele si iesind prin buzele de ceara, imobile, nevrute. Si la portile judecatorului, statuile ingenuncheaza umile, cand planetele se opresc in loc si le privesc, hlizindu-se indiferente de soarta lor. E frig, parca aerul se incovoaie printre degetele strambe iar cand ajunge la genunchii rotunzi, se tavaleste pe sub ei, ca un musuroi, stergand amintirile din cealalta viata, fara nicio ezitare. Atunci judecatorul mut doar le priveste, cu golul in privire si cu inima care salta de bucurie ca si de data asta bietele statui vor ispasi pedepse fara termen. Iar ele, inversunate se mai intorc cu gandul in timp si se lasa mintite de culori si de gusturi dulcege, se impiedica de imagini demente, frante in vietile lor mici si oloage. Iar cu fata inclinata spre podeaua hasurata, ochii arunca vapai si lacrimi, sufletele pline de iubiri si de ura ard in incertitudini cumplite, fiarele se intorc impotriva lor si milioanele de imagini se aduna prietenoase pe marginea toracelor, dribland senzatiile bietelor suflete conventionale. E tot mai frig, se sting luminile, judecatorul priveste printre perdele de ciment, statui ingenuncheate isi numara secundele si din palmele lor zvacnesc ziduri inalte ale fortaretelor de penitenta. Se separa aerul si se ridica lumina si intuneric, se deschid porti si se inchid usi. Statuile ingenuncheate isi muta privirile injectate in vidul ochilor de judecator. Drept la tot ce nu au avut drept. La o clipa cat bataia ceasului. Unele brate se ridica, altele cad abatute. Unele umbla in lumina , altele raman inerte in intuneric. Doar cuvantul se repeta fara final, peste toate, pana cand planetele se pun in miscare, descoperind un soare patrat si o luna triunghiulara. Aleea se desface ca o pastaie si dincolo de hasuri se nasc muntii si apele, de neurcat si de netrecut. Si din ochii judecatorului vin clipele fara sfarsit, de trait la infinit, repetabile, necontrolabile, incolore. Si sub lumina, deasupra intunericului, ca o pedeapsa suprema si ca o eliberare definitiva, se intinde EUL lor si al nimanui, cu viata si cu moarte, cu iubire si cu ura, cu bine si cu rau.