Întâlnirea ideală
Întinde-ţi piciorul pe genele mele
E întâlnirea ideală
În lumina de gălbenele
Fără teamă şi fără îndoială
Ţi-aş spune că mi-a fost dor
Şi să stăm să ascultăm
Sunetele pescăruşilor
Când pe jos ne aşezăm.
Hai să ne visăm unul pe altul
Să ne vindecăm de singurătate
Să ne înăbuşim ficatul
În lichide colorate.
Hai să ne uităm aici
Fără să mai privim înapoi
Să ne prefacem amici
Şi să ne trezim iarăşi goi.
Şi-apoi să plecăm, fără regrete
Libertatea noastră s-o dăruim oricui
Iar întâlnirile noastre, albe şi discrete
Să le salvăm în mintea nimănui.
nici un comentariu până acum


