Breaking the waves – Lars von Trier – 1996

Dacă ai văzut vreodată un film de Lars von Trier, e imposibil să-l uiţi, măcar pentru controversa pe care o stârneşte. Breaking the waves face parte din trilogia „Golden Heart” din care mai fac parte şi Idioţii (1998 ) şi Dancer in the dark (2000) şi este un film despre …dragoste, despre neîmplinire, despre revoltă şi renunţare, despre suflet, despre Dumnezeu. Contextul în care Bess se îndrăgosteşte absurd şi disperat de Jan, ca şi accidentul prin care el rămâne paralizat de la gât în jos, se oferă prin interpretarea cel puţin provocatoare a regizorului, care reuşeşte să iasă din canoanele unei poveşti de dragoste plafonate şi hazardate şi construieşte o convenţie digerabilă şi imprevizibilă a unor sentimente trăite pe jumătate de protagonişti. Bess e obsedată de neputinţa lui Jan, se roagă la Dumnezeu neîncetat ca el să-şi revină. Dumnezeu care le înţelege pe toate şi le acceptă aşa cum sunt.

Filmul e dozat cu multe revelaţii universale, cu metafore şi mai ales cu ceea ce numesc eu „zvâc”, fără de care nu ar fi supravieţuit. Tehnica aparent haotică a lui von Trier, este incredibil de bine delimitată de Dogma 95 (al cărei fondator este…). Un film de înghiţit în gol şi de tras aer în piept…