Establishing shot of an unfinished dream

Partea bună a unui voiaj printre oameni şi ifosele lor este că mereu întâlneşti feţe noi. Unii spun chiar că nimeni nu e de neînlocuit. E de aşteptat să nu fie chiar aşa, e doar o bazaconie propusă de vreun brand manager stupid. Oamenii nu sunt de neînlocuit. Oamenii nu funcţionează setaţi pe save mode sau pe defragmentare. 

Partea proastă a unui voiaj printre oameni este că mereu vei  căuta feţele pe care nu le mai poţi vedea. Uneori te apucă remuşcările şi te simţi mic şi anapoda. Uneori chiar ai vrea să te opreşti pe un prag şi să-ţi plângi de milă. Şi de acolo, de jos, restul ţi se va părea mare, ca un urs polar mişcându-se alene printre iceberguri plutitoare. Şi te ia frigul care se amestecă în gâtlej cu nişte vorbe nespuse şi cu nişte regrete sâcâitoare că lumea pe care o vezi tu nu e lumea la care ai visat. Dar nu îţi vei plânge de milă. Te vei ridica şi în naivitatea ta lipicioasă, vei crede iar în culori şi în promisiuni rumene. Ţi se vor vinde câteva vise la kilogram, cu care vei pleca acasă. Nu-ţi mai e frică de frig şi nu mai găseşti uşa închisă. Acolo te aşteaptă visele, planurile, albul, minunile. Şi cum mergi aşa printre oameni, tu cu tine, doar tu cu tine şi cu un kilogram în plus de vise, vei sări într-un picior, nerăbdător că o mână caldă te va ciupi de obraz şi te va scoate din întuneric. Şi de nicăieri ţi se va spune că viaţa e frumoasă. Te va bufni râsul, dar ce mai contează. Vei aştepta să se coacă vinetele, vei elibera toate angoasele prin vreo formă de artă, vei găsi un drum doar al tău. Vei născoci mii de motive să nu îţi plângi vreodată de milă sau să cazi cu faţa pe pământul aspru şi urâcios. Vei crede că tu cu tine egal se poate. Şi nu în ultimul rând, vei visa în doze industriale la ceea ce alţii cheamă de neînlocuit. Viaţă de neînlocuit.  Drum bun!