Apologize-Video

Dorinţele se îndeplinesc la trecerea dintre ani.

 

S-a trezit într-o dimineaţă cu un chef nebun de fericire. A inventariat toate agendele şi toate feţele cunoscute, şi-a privit degetele, s-a pipăit îndelung pe torace. Inima, acolo, bătăi zdrang zdrang. Ei, ce nebunie mai e să fii viu şi să vrei fericire. Cu atât de mult elan, deschise fereastra şi se lovi de o lumina clară şi perpendiculară. Ea, din pat, îl privea complice. M-ai aşteptat ieri la colţ? Nu, răspunse el sec şi convingător. Te-am întâlnit din îmtâmplare şi trebuie să trăieşti cu asta. Nu mai aştept pe nimeni. Dar cum? În fiecare dimineaţă mă trezesc cu un gust dulce în gură, gust de struguri târzii. Şi mai ales cu poftă de a fi fericit. Aşa că nu trebuie să te superi când te voi da afară din patul ăsta. Trebuie mereu să alimentez dorinţa mea de fericire cu ceva nou. Dar de ce, nu poţi fi fericit cu mine, adică doar cu mine?

El se sprijinea într-un cot, fără să o privească, sincer vorbind nu-i păsa de suferinţa ei. La urma urmei, în viaţă trebuie să alegi: fericirea ta sau suferinţa altora. Şi îi răspunse, total imun la undele durerii ei. Nu! Şi nu mă pune să-ţi explic. De asta femeile nu pot construi imperii, se pierd în explicaţii. Fericirea mea e o piramidă, la care construiesc în fiecare zi. Trebuie să gust mii de degete şi să sărut mii de guri, să ascult mii de voci şi să miros mii de parfumuri de femeie. Vă uit pe toate a doua zi, nu-mi pasă. Ştiu că sunt fericit în mod constant, şi aşa mă resemnez mai uşor când o femeie mă înjură că nu i-am telefonat la aniversare. Nu ţin minte nume, nu trăiesc pentru ceremonii scârboase cu felicitări la miezul nopţii. Şi nici nu pretind să mă înţelegi. Poţi să crezi ce vrei. Dar nu mă sâcâi.Ea se ridică din pat, nu ştia dacă simţea furie sau doar uşurare. Se uită la el, lung. L-ar putea împinge pe geam, iar el s-ar rostogoli în aer, pentru câteva momente şi apoi ar cădea, zdrobindu-se de ciment. Sau ar putea să-l îmbrăţişeze şi l-ar putea iubi toată ziua, făcându-l iar fericit.Dar de ce? El îşi întinse braţele spre ea, îşi roti uşor corpul, apoi privirea prin lumina clară, în valuri de alb. Dar văzu doar un pat gol. Nu mai simţea chef de fericire. Nu mai simţea nimic. Nici lumina, nici pe el. Fericirea noastră sau suferinţa altora? Sau şi şi… Şi începu noaptea şi agonia, doar cu pauze scurte de respirat şi de răspuns întârziat.