ce sunt când nu mai vreau să fiu

mă plictisesc de sforile grunjoase. sunt un pai de coca cola aruncat pe o masă, când te aşezi afară şi crezi că pentru o oră toate problemele au dispărut.mă surprinzi în oglindă, ascultându-mă apatică într-o dimineaţă în care cred că nimic nu se mai poate repara. te număr printre zăbrele şi dacă suflu prin mine, pot să desfac orice lanţ care îţi taie gleznele. sunt an english friend’s pocket, pot să mă ascund de trepidaţiile de pe strada înfundată de saci de gunoi şi pot să dorm facând lumânarea pe fotoliul cochet din camera de hotel. dimineaţa văd prin draperii un câine plin de bube şi căpuşe, suferind în tăcere în curtea unei babe care visează la case retrocedate. l-aş cruţa. mă întorc detaşabil pe partea cealaltă, corpul afumat încă leneveşte în aşternuturi pufoase. ce zi mă aşteaptă. sunt o oră de tăcere. de amintiri, de chipuri dragi, de cuvinte ce refuză să se auto-distrugă în noianul de energii, ţipete, termene limită, întortocheri circumflexe ale creierului turat, panică temporală suspendată trifazică, decizii de moment. sunt o oră pe care o aştepţi şi nu ştii cum s-o iei cu tine. o oră supriză, atipică, sinuoasă. o oră în care te scufunzi, decuplând muşchii şi mimând vidul din timpul în care trăieşti.vezi cum imaginea se închide într-un cerc alb, auzi cum armele se aşează cuminţi pe pământ, braţele cad grele dar se agaţă într-o furtună de aer comprimat, iar inima cu ultimele eforturi, cu ultima bătaie, se opreşte resemnată pe un câmp. O oră pe un câmp albastru auriu albastru verde.sunt o oră cu care noi toţi ne vom întâlni. o oră în care vom începe o călătorie.cea mai frumoasă călătorie, fără obligaţii, all inclusive. sunt ceea ce vreau să fiu.atunci când nu mai vrea să fiu…