magnetismul unei penultime dimineţi de octombrie

mă uit pe geam, e 5:45 am şi beau cafeaua,până şi ea are gust de ceaţă şi de nou. încă e noapte, arunc un ochi în stradă, o pisică rătăcită încearcă să traverseze. ceaţa te doboară. la 6 cobor. deschid buburuza, pun cheia în contact. dau drumul la ştergător. the streets se aud firav, parcă taie ceaţa cu melodiile lor geniale. se face cald, încep să văd prin geamurile laterale. mă uit între mişcările ştergătorului şi ceaţa decupată de afară şi mă întorc într-un timp care nu-mi aparţine. într-o dimineaţă cu ceaţă şi cu gust de fum şi de mandarine necoapte, văd un individ posac pe o bancă, fumează ţigări ieftine te grăbeşti? n-ai vrea să stai? am mâinile reci, ca un mort ancestral şi mi-ar prinde bine să le învelesc în fularul tău galben. –nimic, gol, zâmbet-nu înţeleg. aud că vrei să-l părăseşti. egoisto. mai fă-i un bine vreo 5 zile, du-l la film, citeşte-i din cărţile tale de suflet. minte-l dacă vrei, dacă te crede, ai câştigat. sunt îngheţată. am gust de cafea cu vanilie în gură. aud ştergătorul. the streets dictează off-topic: stay positive. nu-l mai văd pe bancă, nu mai am fularul. doar în oglindă parcă-i văd zâmbetul. kaboom! opresc ştergătorul. gata, plec.