Emergenţe–part 1–

Îmi imaginez că un felinar se aprinde programat pe o stradă paşnică, unde vreo doi câini dârdâie între trotuar şi o poartă înaltă, blasfemică- aici personajul nostru se opreşte adesea în nopţile târzii cu speranţa că ‘ceva’-ul se va întâmpla. se lasă o seară absolută, mută, complice, şi se lasă mereu, ca un făcut, în fiecare seară. El (personajul) e aparte şi se distinge printr-o lipsă. Lipsa unui catalizator. El -un produs al erei fast forward- un singuratic prin definiţie, izolat, de statură mijlocie, fumător, uşor isteric, cu un vocabular limitat, consumator de weed, fără planuri măreţe de viitor- nu îşi doreşte să se întâmple ceva anume… doar ceva. şi atât. Opririle lui sistematice, nocturne, condamnabile, sporesc ipoteza unui ‘ceva’ banal. Aleargă descendent pe acelaşi drum de izgoniri fatale, iar în absurditatea unei situaţii sisifice, se autoproclamează un soi de Julius Caesar, învingător şi dictator al propriei voinţei, edificiu al unui ego mărunţit la rându-i de mărunţişuri. Prin urmare, îl cunoaştem pe el ca pe un moft al unei lumi ce nu-l acceptă sau ca pe un capriciu opintit într-o realitate creată de sine, pentru sine? Aţi putea spune, un om banal, un personaj fad, nimic nou sub soare. Evitând ritualul vorbirii, al supunerii în faţa unei parcări subterane, al băuturii după serviciu, al opacităţii socio-politice şi al deconectării sex-shopiste, personajul- să-l numim OB-are un scop (foarte rar nowadays)- dedublarea optico-spirituală. Bineînţeles, OB nu este conştient că şi-a fixat un asemenea scop.Die Seele lebt von Gefühlen. În seara asta a luat decizii, a curăţat biroul înainte de a pleca, a ales să nu mai mănânce în maşina, a sunat-o pe ea şi i-a zis cuvintele păstrate pentru altă zi. Da, în viaţă trebuie să te mai şi hotărăşti. Obosit , enervat, exaltat şi parşiv, aşa se simţea acum.

1. Regrete. Ce e trecut, merită îngropat de-a pururi. Acum o săptămână, pe drumul de întoarcere, Ob meşterea o strategie de marketing, iar spre nelămuriea comitetului adunat la masa de tratative înainte de plecarea lui furtunoasă, valenţele emoţionale, aparent inutil incluse in schema lui de referinţă, solidarizau cu o idee unanim exprimată de marii experţi în vânzări. Ca să vinzi, trebuie să atingi o coardă sensibilă. Mereu se gândea la pampers, când se ghida după legea markentingului afectiv. Bineînţeles, strategiei lui elaborate, minuţios pregătite, profund analizate, i-au fost găsite n puncte slabe şi a sfârşit elogios într-un Nu detaşat. Ob a plecat fără să spună un cuvânt. Suferea într-o tăcere de joi seară, meloman, aburind, febril. Regreta că el a fost cel care a îndurat, care a desluşit, care s-a tăvălit nopţile printre fumui prelungi de ţigări nenumărate, printre cafele sonore. Regreta că nişte ignoranţi imbecili frustraţi au râs de el. Pe nedrept. Strategia lui, întipărită în minte cu de-a sila, cicatrizată în vis, în nesomn, în pasta de dinţi şi în patul lui mirosind a femeie cuminte, a eşuat ca o bărcuţă de hârtie într-o cadă plină cu apă şi clăbuc. Ob se opri pe această stradă, câinii îl aşteptau conspirativ, cu botul pe labe. Lui Ob îi clănţăneau dinţii. Dar nu de frig, ci de neputinţă. Deschise punga cu sandwichul şi-l aruncă pe jos, câinii îl devorau deja, dar pe Ob nu putea decât să-l încânte lăcomia animalelor, precizia lor şi lipsa de suspans. What you give is what you get! S-a aşezat jos pe trotuar, a încercat să-şi ţină respiraţia, orizonturile se cufundau în dezastru, fără aer lumea e atât de mică, de negrăitoare, de stearpă. Fără aer, el însuşi se comprima, totul începea de la cutia craniană…cu un oftat amortizat de răsfăţul unei secunde netrăite încă…

a fi continuat…

ce sunt când nu mai vreau să fiu

mă plictisesc de sforile grunjoase. sunt un pai de coca cola aruncat pe o masă, când te aşezi afară şi crezi că pentru o oră toate problemele au dispărut.mă surprinzi în oglindă, ascultându-mă apatică într-o dimineaţă în care cred că nimic nu se mai poate repara. te număr printre zăbrele şi dacă suflu prin mine, pot să desfac orice lanţ care îţi taie gleznele. sunt an english friend’s pocket, pot să mă ascund de trepidaţiile de pe strada înfundată de saci de gunoi şi pot să dorm facând lumânarea pe fotoliul cochet din camera de hotel. dimineaţa văd prin draperii un câine plin de bube şi căpuşe, suferind în tăcere în curtea unei babe care visează la case retrocedate. l-aş cruţa. mă întorc detaşabil pe partea cealaltă, corpul afumat încă leneveşte în aşternuturi pufoase. ce zi mă aşteaptă. sunt o oră de tăcere. de amintiri, de chipuri dragi, de cuvinte ce refuză să se auto-distrugă în noianul de energii, ţipete, termene limită, întortocheri circumflexe ale creierului turat, panică temporală suspendată trifazică, decizii de moment. sunt o oră pe care o aştepţi şi nu ştii cum s-o iei cu tine. o oră supriză, atipică, sinuoasă. o oră în care te scufunzi, decuplând muşchii şi mimând vidul din timpul în care trăieşti.vezi cum imaginea se închide într-un cerc alb, auzi cum armele se aşează cuminţi pe pământ, braţele cad grele dar se agaţă într-o furtună de aer comprimat, iar inima cu ultimele eforturi, cu ultima bătaie, se opreşte resemnată pe un câmp. O oră pe un câmp albastru auriu albastru verde.sunt o oră cu care noi toţi ne vom întâlni. o oră în care vom începe o călătorie.cea mai frumoasă călătorie, fără obligaţii, all inclusive. sunt ceea ce vreau să fiu.atunci când nu mai vrea să fiu…

Insert analgezic parasolar

 

Dacă vârtejul ar avea un loc de linişte sau dacă bursa s-ar opri în loc… Mă rog, există un dacă, asta e important. Un dacă irealizabil. – Fii atent! Auzi şoarecii? Îi auzi cum mişună? Ce poţi să le ceri? (se aude cum şoarecii umblă printre nişte ziare, pe care probabil le rod cu ură). –Auzi? Sunt disperaţi, le e foame! (tăcere, Mauco nu spune nimic, doar se holbează la cizmele lui noi). – Ştii de ce îmi e cel mai frică, Mauco? De bătrâneţe şi de banalitate. Mi-e tare frică. (Mauco se ascunde după fereastră, vrea să-şi roadă unghiile dar ceva de afară îl opreşte.) –Mauco, nu te speria. Vine câteodată la noi la fereastră, cere pomană. Trebuie s-o ignori. Nu e încă timpul tău. (Mauco se îndepărtează de fereastră, nu-şi găseşte locul.)- Îi auzi acum? Nu mai suport locul ăsta, nu mai suport mizeria. Mauco, te rog, dacă vrei, poţi să faci ceva să îndrepţi situaţia. Măcar ia nişte otravă de şobolani, să-i nimicim. (Mauco o ascultă atent, se pregăteşte stângaci să bea o cană cu lapte).– Nu, nu ştiu cum de am ignorat atâta timp, dar acum îţi spun, s-a umplut paharul. (Mauco e liniştit, resemnat, se lasă pe spate în fotoliu, ea îşi aşează ochelarii pe nas) – Ţi-am spus vreodată ce bine mi-e cu tine?

Şoarecii ies din toate cotloanele, înfometaţi. Ea şi Mauco au căzut în visare.

Slow motion

Ai venit acum. Cine eşti. dacă laşi apa să curgă şi vinul să se îmbibe în pielea moale. ai să deschizi un ocean. lasă-ţi mintea într-un loc cu soare. printre stele căzătoare, când se face iarăşi zi. opreşte-te puţin şi zi-mi ceva de bine. dacă lumea ar fi bună, am trăi doar cu iluzii. şi cu minciuni învelite în ciocolată. SĂ NU CAZI PE SUFLETUL MEU VENINOS. Să ciocnim cupele cu otrava unei alte zile. Se termină povestea sau începe alta? Află că pământul e la fel de cald ca îmbrăţisarea pinguinilor. Şi nu fericirea ta contează, sau a altcuiva. Ci, doar clipele de zahăr brun. Sau doar ura dezmeticiţilor în plin război. DESCHIDE FEREASTRA SĂ RESPIR. ŞI PE SÂNUL DREPT AŞEAZĂ-MI UN CUVÂNT DE BINE. Şi stinge lumina asta neagră, furtuna începe din clipă-n clipă. Să ciocnim aşadar.

Mărturii zadarnice

E greu să mergi mai departe când totul în jurul tău se dărâmă. E greu, chiar imposibil, să crezi, atunci când toţi în jurul tău înşiră verzi şi uscate. E greu să-ţi înfrângi durerea atunci când nimeni nu se apleacă la durerera ta…

Cineva face socotelile prost în lumea asta. Cineva ia de lângă noi oameni pe care noi îi vrem alături mereu. Da, e adevărat că ceilalţi nu pot înţelege, că nu au trecut şi nu trec prin ce trec eu, de exemplu. Cui îi pasă de fapt? Nimănui!

E greu să crezi în cineva. E greu ca cineva să creadă în tine. E greu să întelegi. Să poţi să treci  peste. Să poţi. Să vrei. Să construieşti. Să renunţi. Să dăruieşti. Să găseşti motive să mergi mai departe. Să dai tot. Să vrei. Să vrei să dai tot. Să primeşti tot.

Nu vreau nimic acum. Doar pe tine înapoi. Doar pe tine. E aşa de noapte şi de rece fără tine. Nimic nu mai e la fel. Nimic. Nicio culoare. Niciun sunet. Niciun cuvânt. Niciun moment. Niciun om. Nicio viaţă. Nimic. Nimic. Nimic… Nu te vreau decât pe tine înapoi. cum să te aduc înapoi când tot pământul te îmbrăţişează, rece şi absurd, când toată lumea te strigă înapoi? Cum să te aduc înapoi? Cum? Nu mai vreau să îi aud fără tine, cum mint şi cum trec năuciţi prin viaţa asta, nu mai vreau să râd fără tine, nu mai vreau să fiu fără tine, nu mai vreau nimic fără tine… Nimic… Doar pe tine înapoi te vreau. doar pe tine. Pe tine. Pe tine. Pe tine. pe tine. Nu  mai vreau să fiu fără tine. Fără tine. nu mai vreau. Hai înapoi. Înapoi la mine. De acolo de unde eşti, vino înapoi. te rog. Vino. Vino înapoi. Nu mai vreau fără tine. Şi nu mai pot. Hai înapoi. Te rog!

A Wolf At The Door

Romeo and Juliet * Franco Zeffirelli * short- cuts and music (Radiohead)

Closing time

 

Despite my age, I am still learning how to step into the darkest room of this grey house.  Whatever I might find, whoever I might talk to, I keep on waiting. I can learn to laugh again, even if I don’t find any reason. This fluster, inside my soul, muddles my brains, smashes my bones into stardust and wears me out. I can’t enjoy any time now, the dark is growing over me. Under my death mask, sleep is my revenge to myself and to everyone. One can turn the light on and put a hand on my shoulder and, maybe, give me some time to rise again…Now it’s closing time.

Bine si rau

Unde cautam sa gasim, ne intoarcem inapoi la ce suntem de fapt. Irepetabili, scrupulosi, falsi, obligati, inselati, inteligenti, nefolositori, bolnavi, viciosi, frumosi, trecatori, paranoici, stabili, curiosi, in atatea feluri, imposibil de tinut evidenta. Undeva, intr-o alta lume, proiectiile noastre se plimba in tihna pe o alee lunga, fara capat, fara pomi, fara soare, fara zambete. Niste statui umblatoare, cu fetele roase de bine si de rau, intre care se zbat neputincioase si mizerabile. Cu sangele verde pulsand grabit in toate maruntaiele si iesind prin buzele de ceara, imobile, nevrute. Si la portile judecatorului, statuile ingenuncheaza umile, cand planetele se opresc in loc si le privesc, hlizindu-se indiferente de soarta lor. E frig, parca aerul se incovoaie printre degetele strambe iar cand ajunge la genunchii rotunzi, se tavaleste pe sub ei, ca un musuroi, stergand amintirile din cealalta viata, fara nicio ezitare. Atunci judecatorul mut doar le priveste, cu golul in privire si cu inima care salta de bucurie ca si de data asta bietele statui vor ispasi pedepse fara termen. Iar ele, inversunate se mai intorc cu gandul in timp si se lasa mintite de culori si de gusturi dulcege, se impiedica de imagini demente, frante in vietile lor mici si oloage. Iar cu fata inclinata spre podeaua hasurata, ochii arunca vapai si lacrimi, sufletele pline de iubiri si de ura ard in incertitudini cumplite, fiarele se intorc impotriva lor si milioanele de imagini se aduna prietenoase pe marginea toracelor, dribland senzatiile bietelor suflete conventionale. E tot mai frig, se sting luminile, judecatorul priveste printre perdele de ciment, statui ingenuncheate isi numara secundele si din palmele lor zvacnesc ziduri inalte ale fortaretelor de penitenta. Se separa aerul si se ridica lumina si intuneric, se deschid porti si se inchid usi. Statuile ingenuncheate isi muta privirile injectate in vidul ochilor de judecator. Drept la tot ce nu au avut drept. La o clipa cat bataia ceasului. Unele brate se ridica, altele cad abatute. Unele umbla in lumina , altele raman inerte in intuneric. Doar cuvantul se repeta fara final, peste toate, pana cand planetele se pun in miscare, descoperind un soare patrat si o luna triunghiulara. Aleea se desface ca o pastaie si dincolo de hasuri se nasc muntii si apele, de neurcat si de netrecut. Si din ochii judecatorului vin clipele fara sfarsit, de trait la infinit, repetabile, necontrolabile, incolore. Si sub lumina, deasupra intunericului, ca o pedeapsa suprema si ca o eliberare definitiva, se intinde EUL lor si al nimanui, cu viata si cu moarte, cu iubire si cu ura, cu bine si cu rau.