azi am doborât o amandină

e totul pierdut pentru o biată prăjitură ajunsă print-o întâmplare regretabilă sub puterea unei linguriţe cu scop precis. m-am îndrăgostit de bucata de ciocolată … cu o sălbăticie de neiertat s-a ridicat şi a urlat în gura mare, să audă toate linguriţele aliniate pe sub masă: nu stau eu în mila ta, fă ce-i de făcut. mi-a căzut fisa mai târziu, era martiră, se sacrifica pentru corpul mamă-amandină-însiropată. e prea cald şi nu mai e apă de băut, doar câteva imagini opulente de vineri seară, sau marţi, sau naiba ştie. linguriţele se spală singure azi, iar hingherii şi-au luat zi liberă. să mai cânt de dragul ciripitoarelor descentrate pe crengile ce-mi bat în cap? mă doare umărul de greutatea lor…a crengilor a planetelor a râsului vulgar a disfuncţiilor a amandinei răpuse la înserat . a. apotheke. apos. apoi. acum altfel de ..aş.

am găsit o poză din liceu. aşa.

Emergenţe–part 1–

Îmi imaginez că un felinar se aprinde programat pe o stradă paşnică, unde vreo doi câini dârdâie între trotuar şi o poartă înaltă, blasfemică- aici personajul nostru se opreşte adesea în nopţile târzii cu speranţa că ‘ceva’-ul se va întâmpla. se lasă o seară absolută, mută, complice, şi se lasă mereu, ca un făcut, în fiecare seară. El (personajul) e aparte şi se distinge printr-o lipsă. Lipsa unui catalizator. El -un produs al erei fast forward- un singuratic prin definiţie, izolat, de statură mijlocie, fumător, uşor isteric, cu un vocabular limitat, consumator de weed, fără planuri măreţe de viitor- nu îşi doreşte să se întâmple ceva anume… doar ceva. şi atât. Opririle lui sistematice, nocturne, condamnabile, sporesc ipoteza unui ‘ceva’ banal. Aleargă descendent pe acelaşi drum de izgoniri fatale, iar în absurditatea unei situaţii sisifice, se autoproclamează un soi de Julius Caesar, învingător şi dictator al propriei voinţei, edificiu al unui ego mărunţit la rându-i de mărunţişuri. Prin urmare, îl cunoaştem pe el ca pe un moft al unei lumi ce nu-l acceptă sau ca pe un capriciu opintit într-o realitate creată de sine, pentru sine? Aţi putea spune, un om banal, un personaj fad, nimic nou sub soare. Evitând ritualul vorbirii, al supunerii în faţa unei parcări subterane, al băuturii după serviciu, al opacităţii socio-politice şi al deconectării sex-shopiste, personajul- să-l numim OB-are un scop (foarte rar nowadays)- dedublarea optico-spirituală. Bineînţeles, OB nu este conştient că şi-a fixat un asemenea scop.Die Seele lebt von Gefühlen. În seara asta a luat decizii, a curăţat biroul înainte de a pleca, a ales să nu mai mănânce în maşina, a sunat-o pe ea şi i-a zis cuvintele păstrate pentru altă zi. Da, în viaţă trebuie să te mai şi hotărăşti. Obosit , enervat, exaltat şi parşiv, aşa se simţea acum.

1. Regrete. Ce e trecut, merită îngropat de-a pururi. Acum o săptămână, pe drumul de întoarcere, Ob meşterea o strategie de marketing, iar spre nelămuriea comitetului adunat la masa de tratative înainte de plecarea lui furtunoasă, valenţele emoţionale, aparent inutil incluse in schema lui de referinţă, solidarizau cu o idee unanim exprimată de marii experţi în vânzări. Ca să vinzi, trebuie să atingi o coardă sensibilă. Mereu se gândea la pampers, când se ghida după legea markentingului afectiv. Bineînţeles, strategiei lui elaborate, minuţios pregătite, profund analizate, i-au fost găsite n puncte slabe şi a sfârşit elogios într-un Nu detaşat. Ob a plecat fără să spună un cuvânt. Suferea într-o tăcere de joi seară, meloman, aburind, febril. Regreta că el a fost cel care a îndurat, care a desluşit, care s-a tăvălit nopţile printre fumui prelungi de ţigări nenumărate, printre cafele sonore. Regreta că nişte ignoranţi imbecili frustraţi au râs de el. Pe nedrept. Strategia lui, întipărită în minte cu de-a sila, cicatrizată în vis, în nesomn, în pasta de dinţi şi în patul lui mirosind a femeie cuminte, a eşuat ca o bărcuţă de hârtie într-o cadă plină cu apă şi clăbuc. Ob se opri pe această stradă, câinii îl aşteptau conspirativ, cu botul pe labe. Lui Ob îi clănţăneau dinţii. Dar nu de frig, ci de neputinţă. Deschise punga cu sandwichul şi-l aruncă pe jos, câinii îl devorau deja, dar pe Ob nu putea decât să-l încânte lăcomia animalelor, precizia lor şi lipsa de suspans. What you give is what you get! S-a aşezat jos pe trotuar, a încercat să-şi ţină respiraţia, orizonturile se cufundau în dezastru, fără aer lumea e atât de mică, de negrăitoare, de stearpă. Fără aer, el însuşi se comprima, totul începea de la cutia craniană…cu un oftat amortizat de răsfăţul unei secunde netrăite încă…

a fi continuat…

O uşă închisă şi o clipă de tăcere

…peste gândurile mele, când s-a închis uşa, cu zgomot fals de tobe. eu am simţit un gol în stomac, şi printre temeri şi suspiciuni, mi-am dat joc hainele, greutatea lor mă chinuia… şi am început să ţip

…peste o oră mi-am dat seama că nu mă aude nimeni şi că nu e nimic de făcut. am tăcut. de data asta trebuia să tac. aveam un gust cumplit în gură, de benzină şi de iubire, îmi tremurau genunchii şi nu ştiam încotro s-o iau

… peste toate cuvintele mele se întindea o pâclă, aveam maxilarul blocat şi nu-mi mai dădeam seama dacă e zi sau noapte sau amurg. mă gândeam tot acolo, fără să pot să abţin, îmi venea să înjur, să sparg vasele şi să mă îngrop sub ciment. nu ştiam dacă mai simt ceva, nici măcar ochii cum se mişcă, doar încercam să nu-i forţez nici pe ei, nici pe mine. şi să mă ridic. şi să plec mai departe.