Rouroux on the rooftop

Just another blog about art, spirit and lifestyle

Emergenţe–part 1–

Îmi imaginez că un felinar se aprinde programat pe o stradă paşnică, unde vreo doi câini dârdâie între trotuar şi o poartă înaltă, blasfemică- aici personajul nostru se opreşte adesea în nopţile târzii cu speranţa că ‘ceva’-ul se va întâmpla. se lasă o seară absolută, mută, complice, şi se lasă mereu, ca un făcut, în fiecare seară. El (personajul) e aparte şi se distinge printr-o lipsă. Lipsa unui catalizator. El -un produs al erei fast forward- un singuratic prin definiţie, izolat, de statură mijlocie, fumător, uşor isteric, cu un vocabular limitat, consumator de weed, fără planuri măreţe de viitor- nu îşi doreşte să se întâmple ceva anume… doar ceva. şi atât. Opririle lui sistematice, nocturne, condamnabile, sporesc ipoteza unui ‘ceva’ banal. Aleargă descendent pe acelaşi drum de izgoniri fatale, iar în absurditatea unei situaţii sisifice, se autoproclamează un soi de Julius Caesar, învingător şi dictator al propriei voinţei, edificiu al unui ego mărunţit la rându-i de mărunţişuri. Prin urmare, îl cunoaştem pe el ca pe un moft al unei lumi ce nu-l acceptă sau ca pe un capriciu opintit într-o realitate creată de sine, pentru sine? Aţi putea spune, un om banal, un personaj fad, nimic nou sub soare. Evitând ritualul vorbirii, al supunerii în faţa unei parcări subterane, al băuturii după serviciu, al opacităţii socio-politice şi al deconectării sex-shopiste, personajul- să-l numim OB-are un scop (foarte rar nowadays)- dedublarea optico-spirituală. Bineînţeles, OB nu este conştient că şi-a fixat un asemenea scop.Die Seele lebt von Gefühlen. În seara asta a luat decizii, a curăţat biroul înainte de a pleca, a ales să nu mai mănânce în maşina, a sunat-o pe ea şi i-a zis cuvintele păstrate pentru altă zi. Da, în viaţă trebuie să te mai şi hotărăşti. Obosit , enervat, exaltat şi parşiv, aşa se simţea acum.

1. Regrete. Ce e trecut, merită îngropat de-a pururi. Acum o săptămână, pe drumul de întoarcere, Ob meşterea o strategie de marketing, iar spre nelămuriea comitetului adunat la masa de tratative înainte de plecarea lui furtunoasă, valenţele emoţionale, aparent inutil incluse in schema lui de referinţă, solidarizau cu o idee unanim exprimată de marii experţi în vânzări. Ca să vinzi, trebuie să atingi o coardă sensibilă. Mereu se gândea la pampers, când se ghida după legea markentingului afectiv. Bineînţeles, strategiei lui elaborate, minuţios pregătite, profund analizate, i-au fost găsite n puncte slabe şi a sfârşit elogios într-un Nu detaşat. Ob a plecat fără să spună un cuvânt. Suferea într-o tăcere de joi seară, meloman, aburind, febril. Regreta că el a fost cel care a îndurat, care a desluşit, care s-a tăvălit nopţile printre fumui prelungi de ţigări nenumărate, printre cafele sonore. Regreta că nişte ignoranţi imbecili frustraţi au râs de el. Pe nedrept. Strategia lui, întipărită în minte cu de-a sila, cicatrizată în vis, în nesomn, în pasta de dinţi şi în patul lui mirosind a femeie cuminte, a eşuat ca o bărcuţă de hârtie într-o cadă plină cu apă şi clăbuc. Ob se opri pe această stradă, câinii îl aşteptau conspirativ, cu botul pe labe. Lui Ob îi clănţăneau dinţii. Dar nu de frig, ci de neputinţă. Deschise punga cu sandwichul şi-l aruncă pe jos, câinii îl devorau deja, dar pe Ob nu putea decât să-l încânte lăcomia animalelor, precizia lor şi lipsa de suspans. What you give is what you get! S-a aşezat jos pe trotuar, a încercat să-şi ţină respiraţia, orizonturile se cufundau în dezastru, fără aer lumea e atât de mică, de negrăitoare, de stearpă. Fără aer, el însuşi se comprima, totul începea de la cutia craniană…cu un oftat amortizat de răsfăţul unei secunde netrăite încă…

a fi continuat…

martie 3, 2009 Scris de rouroux | human kind | , , , , , | Niciun comentariu până acum.

Fiecare

Fireşte că ne intersectăm ideile şi părerile. Fireşte că ne agităm să găsim soluţii care să ne facă să dormim bine noaptea. Fireşte că ne lăsăm înşelaţi. Fireşte că greşim.

Într-o maşinărie cu marjă de eroare, cineva încearcă să-şi facă loc să strige în gura mare că zilele nu se trăiesc pe fast forward. Nici amintirile, nici pariurile cu tine. A fost aşa de mult soare azi. M-am aşezat pe jos şi am compus versuri fără noimă, vreau să cred că niciodată mintea şi sufletul nu mă vor părăsi. Am băut un pahar de apă. Şi am văzut câţiva, grăbiţi, idioţi, fără fantezie. Cred că uneori e trist să trăieşti. Sau nu?

octombrie 1, 2008 Scris de rouroux | human kind | , | Niciun comentariu până acum.

Fără titlu

 

Ea se ridică şi deschise uşa.

Ieşi afară că altfel fac o gaură în perete. Găseşte o cale să descifrezi cuvintele neînvăţate.

El, printre suspine. Tot ce am vrut, am încercat atâţia ani să-mi amintesc chipul tău. Tot ce am vrut a fost să stau în faţa ta, mut şi atât. Doar să mă laşi.

Ea, cu mâna pe clanţă. Te rog doar să pleci.

Ne despărţim foarte uşor de oameni, care în anumite împrejurări, ne stârnesc afectivitatea şi mai ales imaginaţia. Ne zidim nişte amintiri şi o luăm din loc. Amintirile sunt senzaţia pe care o ai atunci când nu mănânci o zi. Amintirile sunt ca nişte cartoane cu etichete, să ştii de unde să le iei, şi pe care să le pui în geam.

El a ieşit. Avea un gust amar, ca de pastilă neînghiţită, în gură. Ea rămase dincolo de uşă. Nu îi venea să creadă că oamenii chiar pleacă atunci când li se cere. Acum răsuceşte cheia în uşă, înainte şi înapoi.

august 14, 2008 Scris de rouroux | human kind | , | Niciun comentariu până acum.

Quo vadis, juvenis?

cine esti. unde mergi. ce cauti. cand gasesti. cand te chinui. cand reusesti. daca vrei. daca ai. daca nu poti. cand te doare. cand iubesti. cand te ascunzi. cand refuzi. cand pleci. daca treci peste. unde gasesti. cum crezi. cum urci. unde arunci. cum castigi. daca pierzi. cine e. ce cauti. pe cine cauti. unde mergi. pana unde mergi. te intrebi. ma intrebi. te intreaba. cine esti. ce cauti. unde mergi. cand te opresti. unde ramai. ce alegi.

mai 17, 2008 Scris de rouroux | human kind | | Niciun comentariu până acum.