Cautare in doi timpi (how to drag and drop)

As vrea sa cad in genunchi, sa te gasesc, sa nu ma mai satur sa cred, sa te privesc din toate partile, sa ma blochez in inconstienta, sa ma arunc in gol, sa imi intep buricele degetelor cu zgura de sub talpile tale, sa ma fastacesc penibil ca te-am zarit, sa rad in hohote ca esti cu mine. As vrea sa te vad, macar o data, macar sa cred ca existi, ca mintea nu-mi joaca feste, ca exista un moment suspendat perfect, ca huruitul se opreste, ca sufletul se aseaza pe vine si ca soarele, parafrazat extensibil intr-un hamac, se destinde pe chipurile noastre blazate si uituce, palide, incercanate, nervoase, rigide. As vrea sa stiu ca nu alerg dupa un mare vanator de bolduri si ca tot ce se naruie apocaliptic in zeci de zile de asteptare si de urzeli lacrimogene se concretizeaza macar intr-un bob de sare virgin si fara degete cu noduri bizare. As vrea sa nu mai gasesc o mie de pretexte ca sa scap de uitare si de reintoarceri obscene intre usi glisante, dincolo de care se lafaie intrebari in cerc. As vrea sa impartim o lume mai buna si sa gasim povesti sigilate, gata de pus la pastrare in camara ingusta. As vrea sa taci si sa tac in acelasi timp, doar ca sa gasim un mecanism nescris al firii de a spune da unui inceput firav si fara aripi camuflate. As vrea sa te bucuri asa acum m-as bucura eu. Intreaga. Stii ca bucuria se distribuie si se propaga de-a lungul unor buni ani de viata? Stii ca am renuntat sa sap in trecut. Trecutul se tine agatat doar de istoricul platilor facturilor scadente. De azi de cand m-am imbracat in miile mele fete injumatatite de speranta si de avant cutezator, cu drept de autor deplin,  am sa fiu cuminte si am sa caut in liniste. Te-as iubi, dar n-am cuvinte.

Infernul absurd şi albastru din amintire

 

Sunt sigură că nu-mi mai amintesc bine chipul tău, gesturile, apatia, ironia, mirosul de dimineaţă, dar îmi amintesc un infern ce se descătuşa albastru şi absurd în privirea ta. Încerc să-mi amintesc cum zâmbeai când nu spuneai nimic. Se spune că in timp, cu cât încerci să-ţi aminteşti o persoană dragă, în amintirea difuză, întinată, maltrată, o înlocuieşti cu imaginea altcuiva… Te lupţi cu părerile personale, cu regretele, cu bucuria, cu abordările, cu timpul. Dar încet, încet, te laşi pe spate şi te întorci în amintirea altcuiva. Atunci abia începe să te doară şi să iei pumnul de pastile.Mi-am propus mereu să-mi amintesc cât mai puţin. Amintirile otrăvesc. Dar focul ce mocnea in privirea ta, incadescenţa acelor ochi incercănaţi de optimism posac şi malnutrit, nu cred că pot sa uit. Ciudat, de prea mult nu mi-am amintit de tine. Azi poate şi doar azi, răspunsurile înghiţite de liniştea uitărilor mele repetate s-au împotrivit reflexului hedonist al sufletului meu paralizat in prezent. Îmi amintesc drăcesc de tine. Vâj de roţi, frământare, stupoare contradictorie, râs haotic, sperieturi, nerăspunsuri, aşteptare, provocare, revedere, zornăitul cheilor, podul palmei, albastru. Cu toate că ne-am petrecut repede şi semantic. Cerul verde, apa albă, nu mă mai ştiu si dacă mă caut, lasă-mi doar un minut să ridic ochii. Acolo, dacă imi spui tu din nou, e aşa cum vreau eu. Aminteşte-ţi dacă vrei, azi ai să mă revezi. Doar dacă vrei. Eu sunt cel pe care l-ai căutat?Ai greşit? Te iert. Dar ia-mă din grâul ce creşte pe lângă braţele mele. Lasă-mi aerul şi indiferenţa, doar le merit. Ajută-mă să mă ridic iar. Am sa-ţi mulţumesc. Cumva, într-o zi. Nu-mi amintesc chipul tău şi nici vocea, dar îmi amintesc infernul absurd şi albastru din privirea ta. Îmi amintesc ce promitea… Îmi amintesc de tine sau…?

Despre melancolie

Toată lumea ştie ce e aia o melancolie. O melancolie se găseşte oriunde, e atârnată pe toate gardurile, la toate tarabele, în toate bordelurile. O melancolie bântuie toate coridoarele căminelor studenţeşti şi toate mall urile. Da, îi place tare mult la mall. Nu se mai simte tristă melancolia.

Melancolia se găseşte la borcan de obicei. Aşa a rămas de pe vremea bunicilor şi până să evolueze la stadiul de conservă sau tub va mai dura ceva timp. Melancolia e un sufix, adăugat efemer în capătul tramvaiului ce pleacă şi nu se mai întoarce. Ding dong! Cine e? Eu, conştiinţa. Vroiam să-ţi spun că au adus veselie la cornet la chioşcul din colţ. Câte să-ţi iau? Ba nu-mi lua, că fac roşu-n gât. Stai! Ia-mi jumătate, poate la vafă, şi cu topping de zmeură şi caramel. Ding dong! Cine e? Sunt eu, depresia. Ţi-am adus nişte istericale, cum ţi-am promis. NUU! Nu vreau, le am pe ale mele, noi nouţe, nu le-am încercat niciodată. Melancolia e un vrej, un bine pe care îl faci amintirilor tale aproape uitate, sechestrate în cutii de ratan. E prietenoasă şi poate fi chiar o confidentă pe cinste, o puteţi lua în vacanţe şi chiar la servici. Nu ocupă mult spaţiu, e economică, silenţioasă şi la un preţ avantajos. Nu rataţi această ocazie.

Opusul meu

Opusul meu e un vultur daramat la pamant, cu gatlejul sfartecat de stanci cleioase

Opusul meu e o groapa in pamant in care ploua dimineata, in fiecare dimineata si in care se aduna multe ravase

Opusul meu e o ora ascunsa intr-o vizuina, ora unui amant dezamagit, incolacit in jurul franghiei de rufe

Opusul meu e un tramvai grabit intr-o piata goala, inghetata pe malul unui rau de tara

Opusul meu e un regret dulceag si disperat

Opusul meu e o fereastra dinamitata

Opusul meu e o zi de vara cu cearcane si cu emotiile unei intalniri

Opusul meu e un cuvant atat de simplu si de folosit, ca i s-au tocit radacinile si e luat drept prost

Opusul meu e un ac de par, infasurat in buclele blonde ale unei papusi de carton

Opusul meu e un an dintr-o viata in care am umblat atat de mult prin atatea suflete incat am decupat o geana incapatanata de pe pleoapa unui paun isteric