eu sunt Meredith

am 18 ani, ochii mari si gene lungi. am bucle, stiu ca va plac buclele. imi place sa-mi tin degetul mare in gura, e un tic din copilarie. visez sa plec in croaziera si sa am foarte multi iubiti. dar foarte multi, nu va puteti imagina cati! imi place sa cant….lalala…la.la..lalalala… si sa fiu aplaudata. intr-o zi am pus-o pe prietena mea, J. sa ma aplaude intruna pana la miezul noptii! ce nebunie, o usturau palmele, ma ura de moarte si ma aplauda cu frenezie pe blocul inalt de 8 etaje in care amandoua locuim de 5 ani. daca ar exista cineva cu destula rabdare si indeajuns de destupat de minte sa gaseasca talentul ce zace in mine, Meredith O., as deveni cu usurinta vedeta. nu am nicio carie, am picioare lungi si scriu caligrafic. visez la un sarut lung si …mmm… electrizant cu un artist neinteles. as putea gasi un pretext pentru o obsesie? daca inchid ochii, vad o lume din turta dulce, cu mii de figuri prietenoase si timp inghetat intr-o mansarda refugiu…o lume civilizata, ordonata apoteotic, semi-circulara, cvasi-oponenta dezintegrarii din ambientul citadin real. btw, am gasit intr-o zi o carticica mica mica, colorata roz bombon, despre cum trebuie sa folosesti tacamurile la masa. am maniere, daca vreau.nu am inteles ce legatura are rozul cu furculita, cum nu inteleg de ce trebuie sa citesti pe Balzac la scoala.J. imi spune mereu ca avem nevoie de hrana spirituala. eu alerg uneori dupa acele ceasului, dar cel mai dragut mi se pare ca in toata nebunia mea fandosita uneori, nu pot sa ma opresc din a ma intreba, acele de ce nu se mai opresc? cred ca nu am suficiente planuri si nici suficiente numere de telefon ca sa ma simt cu adevarat importanta….la urma urmei, cine a auzit de Meredith O. care alearga dupa acele ceasului?

eu sunt Meredith! Si veti auzi in curand de mine. la modul serios!

Emergenţe–part 1–

Îmi imaginez că un felinar se aprinde programat pe o stradă paşnică, unde vreo doi câini dârdâie între trotuar şi o poartă înaltă, blasfemică- aici personajul nostru se opreşte adesea în nopţile târzii cu speranţa că ‘ceva’-ul se va întâmpla. se lasă o seară absolută, mută, complice, şi se lasă mereu, ca un făcut, în fiecare seară. El (personajul) e aparte şi se distinge printr-o lipsă. Lipsa unui catalizator. El -un produs al erei fast forward- un singuratic prin definiţie, izolat, de statură mijlocie, fumător, uşor isteric, cu un vocabular limitat, consumator de weed, fără planuri măreţe de viitor- nu îşi doreşte să se întâmple ceva anume… doar ceva. şi atât. Opririle lui sistematice, nocturne, condamnabile, sporesc ipoteza unui ‘ceva’ banal. Aleargă descendent pe acelaşi drum de izgoniri fatale, iar în absurditatea unei situaţii sisifice, se autoproclamează un soi de Julius Caesar, învingător şi dictator al propriei voinţei, edificiu al unui ego mărunţit la rându-i de mărunţişuri. Prin urmare, îl cunoaştem pe el ca pe un moft al unei lumi ce nu-l acceptă sau ca pe un capriciu opintit într-o realitate creată de sine, pentru sine? Aţi putea spune, un om banal, un personaj fad, nimic nou sub soare. Evitând ritualul vorbirii, al supunerii în faţa unei parcări subterane, al băuturii după serviciu, al opacităţii socio-politice şi al deconectării sex-shopiste, personajul- să-l numim OB-are un scop (foarte rar nowadays)- dedublarea optico-spirituală. Bineînţeles, OB nu este conştient că şi-a fixat un asemenea scop.Die Seele lebt von Gefühlen. În seara asta a luat decizii, a curăţat biroul înainte de a pleca, a ales să nu mai mănânce în maşina, a sunat-o pe ea şi i-a zis cuvintele păstrate pentru altă zi. Da, în viaţă trebuie să te mai şi hotărăşti. Obosit , enervat, exaltat şi parşiv, aşa se simţea acum.

1. Regrete. Ce e trecut, merită îngropat de-a pururi. Acum o săptămână, pe drumul de întoarcere, Ob meşterea o strategie de marketing, iar spre nelămuriea comitetului adunat la masa de tratative înainte de plecarea lui furtunoasă, valenţele emoţionale, aparent inutil incluse in schema lui de referinţă, solidarizau cu o idee unanim exprimată de marii experţi în vânzări. Ca să vinzi, trebuie să atingi o coardă sensibilă. Mereu se gândea la pampers, când se ghida după legea markentingului afectiv. Bineînţeles, strategiei lui elaborate, minuţios pregătite, profund analizate, i-au fost găsite n puncte slabe şi a sfârşit elogios într-un Nu detaşat. Ob a plecat fără să spună un cuvânt. Suferea într-o tăcere de joi seară, meloman, aburind, febril. Regreta că el a fost cel care a îndurat, care a desluşit, care s-a tăvălit nopţile printre fumui prelungi de ţigări nenumărate, printre cafele sonore. Regreta că nişte ignoranţi imbecili frustraţi au râs de el. Pe nedrept. Strategia lui, întipărită în minte cu de-a sila, cicatrizată în vis, în nesomn, în pasta de dinţi şi în patul lui mirosind a femeie cuminte, a eşuat ca o bărcuţă de hârtie într-o cadă plină cu apă şi clăbuc. Ob se opri pe această stradă, câinii îl aşteptau conspirativ, cu botul pe labe. Lui Ob îi clănţăneau dinţii. Dar nu de frig, ci de neputinţă. Deschise punga cu sandwichul şi-l aruncă pe jos, câinii îl devorau deja, dar pe Ob nu putea decât să-l încânte lăcomia animalelor, precizia lor şi lipsa de suspans. What you give is what you get! S-a aşezat jos pe trotuar, a încercat să-şi ţină respiraţia, orizonturile se cufundau în dezastru, fără aer lumea e atât de mică, de negrăitoare, de stearpă. Fără aer, el însuşi se comprima, totul începea de la cutia craniană…cu un oftat amortizat de răsfăţul unei secunde netrăite încă…

a fi continuat…

am muşcat dintr-un măr, i-am înghiţit literele, cred că mi-au dat lacrimile sau am râs aparte. am muşcat din acelaşi măr la infinit din acelaşi loc cu acceaşi putere  printre dinţi i-am simţit gustul, cred că mi-au dat lacrimile şi se pare că au plecat deja cocorii. da, punct. au plecat, stau într-un deget cu privirea în tavan, cât am irosit, cât am fugit, cred că nu mai am unde să mă duc. am muşcat dintr-un măr sub streaşina unei case părăsite, mi-e teamă să nu fi intrat sau să fi ieşit de acolo. au plecat cocorii, au lăsat totul în urmă… vieţile lor, suflarea, griurile, ploile. se mai aud din când în când în depărtare, acolo unde universul se lasă răsfăţat în poleieli converse.

pozitiv versus negativ

se povesteşte. personajul pozitiv se trezeşte mereu în zorii zilei. conştiinţa îl aduce mereu la realitate. bineînţeles, el e multi-tasking, şi în timp ce îşi îndeplineşte cu obstinaţie ritualul de dimineaţa – e un tip care trăieşte sănătos- gândeşte multidirecţional: binele lumii. înlăturarea răului.lupta pentru fericire (mai întâi de toate-cea universală…), pace. el iubeşte armonia şi apară speranţa. îşi pune pe tavă viaţa pentru a opri tragedia, pentru a vindeca rănile maleficului, pentru a salva alte vieţi. se zbate între conştiinţă colectivă şi iubire, şi pe cea din urmă o sacrifică fără remuşcări. se resemnează cu ultimele alegeri ale destinului. personajul negativ, mai mult decât atât, veghează neîncetat. are puteri net superioare de concentare şi planifică total mental. de obicei are o viaţă lipsită de culoare (se poate să trăiască cu impresia că e unic). Mereu BINELE va învinge RĂUL.Aşa spun unii. Toate eforturile personajului negativ (sau antagonistului, cum îl numesc teoreticienii) vor fi curmate în cea mai aprigă luptă. după care, surprinzător, personajul pozitiv redevine un om normal. supereroul moare odată cu învingerea răului. prin urmare, personajul cu veleităţi de binefăcător înnăscut se retrage demn în cotidian. 

se povesteşte. situaţie împachetată, unşarfată, dreptate, naturaleţe. nimic nu se compară însă cu ‘real life’ unde nu se mai disting nici valorile personajelor pozitive, nici intenţiile rele, nici buna creştere, nici idealul, nici aspiraţiile, nici rea voinţa. totul este de-a valma, e greu să mai discerni între bine şi rău. se aşteaptă recunoaştere, mediatizare, răsplată materială după fiecare gest caritabil. se invocă emisiuni şi se acordă drept de apel vracilor psihologi frustraţi să analizeze sâmburii de rău ai unei societăţi paralizate în indiferenţă şi în minciună frumos ambalată. se găsesc mii de motive şi de piedici pentru a nu fi aşa cum e de aşteptat să fie. se ia parte tacit la sărăcie, la îndobitocire, la proaste maniere, la abuzuri, la dare de şpagă, la ‘las’ că merge şi aşa’. nu se mai găsesc eroi doritori de pace şi de fericire universală, probabil zac neputincioşi în vreun birt, bând cot la cot alte epave, sau chiar cu personajele negative de odinioară. probabil au obosit să fie BUNI doar în mintea unor scenarişti sau în faţa unei mulţimi adunate într-o sală de cinema. probabil nici nu mai vor să creadă.

Cocolino descifrat-mug shot

Unde zboară ciorile, acolo să nu te pui tu cu întâmplarea. Cred că nu reuşeşti să te desprinzi de personajul pe care vrei să-l faci. În seara asta nu vreau un personaj. Eşti un actor excelent, dar…în seara asta nu vreau un personaj.

Poţi să-mi desfaci cătuşele şi lanţurile, nu fug nicăieri.

E o replică de doi lei din filme nule. Vrei un pahar cu apă?

Nu. Lasă-mă să mă concentrez. Şi stinge naibii reflectorul ală idiot. Ce vrei să fac mai exact?

Vreau să faci o mişcare. Să ridici un deget sau doar să stai înăbuşit. E cald aici, nu-i aşa? Nu vrei un pahar cu apă?

Tăcere. Înlănţuitul se frământă inutil, existenţialist. apoi: îmi place tunsoarea ta, anii 60, nu-i aşa?

De asta mă plictiseşti. Ţi-am cerut ceva! Eşti sau nu în stare? Actori excelenţi sau simpli spectatori, tot un drac.

Ce vrei să fac? Tu nu ai destulă putere SĂ MĂ înţelegi. Deci nu mă mai învinovăţi pe mine pentru limitarea ta. Şi dă-mi dracu un pahar cu apă.

Ei, vezi? Eşti confuz. Te rog să taci şi să te concentrezi. Nu ne batem joc de banii statului. trebuie să producem.

Dorinţele se îndeplinesc la trecerea dintre ani.

 

S-a trezit într-o dimineaţă cu un chef nebun de fericire. A inventariat toate agendele şi toate feţele cunoscute, şi-a privit degetele, s-a pipăit îndelung pe torace. Inima, acolo, bătăi zdrang zdrang. Ei, ce nebunie mai e să fii viu şi să vrei fericire. Cu atât de mult elan, deschise fereastra şi se lovi de o lumina clară şi perpendiculară. Ea, din pat, îl privea complice. M-ai aşteptat ieri la colţ? Nu, răspunse el sec şi convingător. Te-am întâlnit din îmtâmplare şi trebuie să trăieşti cu asta. Nu mai aştept pe nimeni. Dar cum? În fiecare dimineaţă mă trezesc cu un gust dulce în gură, gust de struguri târzii. Şi mai ales cu poftă de a fi fericit. Aşa că nu trebuie să te superi când te voi da afară din patul ăsta. Trebuie mereu să alimentez dorinţa mea de fericire cu ceva nou. Dar de ce, nu poţi fi fericit cu mine, adică doar cu mine?

El se sprijinea într-un cot, fără să o privească, sincer vorbind nu-i păsa de suferinţa ei. La urma urmei, în viaţă trebuie să alegi: fericirea ta sau suferinţa altora. Şi îi răspunse, total imun la undele durerii ei. Nu! Şi nu mă pune să-ţi explic. De asta femeile nu pot construi imperii, se pierd în explicaţii. Fericirea mea e o piramidă, la care construiesc în fiecare zi. Trebuie să gust mii de degete şi să sărut mii de guri, să ascult mii de voci şi să miros mii de parfumuri de femeie. Vă uit pe toate a doua zi, nu-mi pasă. Ştiu că sunt fericit în mod constant, şi aşa mă resemnez mai uşor când o femeie mă înjură că nu i-am telefonat la aniversare. Nu ţin minte nume, nu trăiesc pentru ceremonii scârboase cu felicitări la miezul nopţii. Şi nici nu pretind să mă înţelegi. Poţi să crezi ce vrei. Dar nu mă sâcâi.Ea se ridică din pat, nu ştia dacă simţea furie sau doar uşurare. Se uită la el, lung. L-ar putea împinge pe geam, iar el s-ar rostogoli în aer, pentru câteva momente şi apoi ar cădea, zdrobindu-se de ciment. Sau ar putea să-l îmbrăţişeze şi l-ar putea iubi toată ziua, făcându-l iar fericit.Dar de ce? El îşi întinse braţele spre ea, îşi roti uşor corpul, apoi privirea prin lumina clară, în valuri de alb. Dar văzu doar un pat gol. Nu mai simţea chef de fericire. Nu mai simţea nimic. Nici lumina, nici pe el. Fericirea noastră sau suferinţa altora? Sau şi şi… Şi începu noaptea şi agonia, doar cu pauze scurte de respirat şi de răspuns întârziat.