“Nebunia” din ochii lui prindea formele cele mai elaborate de ganduri si cuvinte nerostite, ascunse, obsedante, delirante. Pe marginea prapastiei acele de sub talpi intepau programat, criza ficatului se resimtea pe cerul gurii, iar oasele impungeau in piele, cu voiosia unui copil ce intinde mana spre soare. – Te-am cautat vreo 2 ani, de fapt, ultimii 2 ani i-am numarat cautandu-te. Nu iti reprosez nimic, am nevoie de un raspuns. Acum. Isi croia dum printre perdelele dormitorului, il furnicau, ii uscau fata si televizorul urla sententios ca in tara oamenii au iesit in strada Nebunul se crede ne-nebun. Mirosea o floare de o ora intreaga in cafeneaua situata central, isi rememora ziua si mai ales trezirea fortata de dimineata, cu alarma ceasului vibrand emotional-paranoic in urechea dreapta si cu un picior dezvelit, pictat in lumina din geam; ura sa se trezeasca dimineata, atat de deveme, uitand ce a facut cu o noapte inainte sau cu cine s-a culcat.Isi amintea chinul dintre zidurile condamnarii lui voite la rutina, la abstinenta de la creatie, la malaxare in indobitocire si mai ales disperarea ca nu are acces la iesirea din spate. -Nu sunt nebun. Tu ma privesti intr-un fel. Ma simt ca intr-o cusca aici Astept un raspuns. Acum!; Din padure il priveau miile de oameni, cu ochii iesiti din orbite, cu bratele intinse si genunchii flexati, gata de alergare. Parca dincolo de copaci vedea cerul, dar era nesigur in privinta distantei si a veleitatilor sale de magician. Mii de sclipiri ucigase si de verdicte, indoielnice prin natura autorilor necunoscuti pe care ii avea in fata, il incolteau ca o burta slinoasa de balena. Din toate relele, nu i-au ramas remuscari, ci doar cateva imagini abia conturate in memoria supraincarcata. Nu se simtea vinovat. Instinctul primar…primeaza- i s-a spus la scoala. El si ceilalti-doar niste animale evoluate. Prada trebuie depusa la locul de bastina si fortareata emotionala trebuie ridicata in timpul scurt alocat. -Nu sunt nebun, am principii, am idealuri, vad lumea ca o amestecatura de bine si rau. Discern binele de rau, iubirea de ura, pacea de razboi. Nu sunt nebun, doar neinteles Astept un raspuns. Acum! Sa imi vand sufletul sau sa mi-l mai pastrez? Sunt nebun?

moştenirea dintelui

există un drum pe care trebuie să merg, unde sub bolovani milenari se ascund false frământări găunoase. există un drum de început. după câţiva paşi, un mic gol, ca o coajă de nucă uscată pe colţul noptierei, în care visele mele se îmbrăţişează, se întinde molcom şi nevinovat printre gratiile sufletului. un gol mic, ca podul palmei sub o picătură nărăvaşă. un gol mic, atât de mic încât arareori mi-e dat să-l recunosc. la începutul drumului, trebuie să ghicesc ce înseamnă golul şi mai ales cu ce-l pot umple, dacă îl pot umple. uneori golul pe care îl descoperim la începutul drumului nu e acelaşi cu golul care ne încolţeşte la sfârşitul drumului. mica oglindă goală, în care nu ne putem privi niciodată, se va sparge, fatidic, incoerent, subit, sub greutatea golului nedescifrat. şi călcând pe cioburile ei, voi urma drumul pe pietre topite, cu o direcţie precisă, dar de necontrolat. mă rătăcesc în imagini, în cuvinte şi în remuşcări, în visele mele împleticite, în făgăduinţe nepermise. drumul şi rătăcirea, oglinda, golul, sufletul, visele, eu. împotriva direcţiei, reflexiei,finalităţii, fragilităţii, idealului, împotriva mea. drumul, ocolişurile, setea, viţa de vie, strugurii verzi şi marea, iar drumul, nisipul, valurile, muntele, gheaţa, castelul, fereastra. iar drumul, setea, noaptea, golul, oglinda. abia acum încep să simt, să trăiesc. aş vrea să mă opresc o clipă. să aleg. încep alt drum. alt gol, alte vise, alte imagini, alte speranţe. şi drumul se înclină acum şi se desface ca un deşert, unduindu-şi cărările cu entuziasm printre visele mele. şi iar drumul şi setea, teama şi emoţia. drumul. golul. tristeţea. frigul. singurătatea. uitarea. frământarea. eliberarea. oglinda, mică, goală, necuprinsă, infinită.înapoi la început.

Bine si rau

Unde cautam sa gasim, ne intoarcem inapoi la ce suntem de fapt. Irepetabili, scrupulosi, falsi, obligati, inselati, inteligenti, nefolositori, bolnavi, viciosi, frumosi, trecatori, paranoici, stabili, curiosi, in atatea feluri, imposibil de tinut evidenta. Undeva, intr-o alta lume, proiectiile noastre se plimba in tihna pe o alee lunga, fara capat, fara pomi, fara soare, fara zambete. Niste statui umblatoare, cu fetele roase de bine si de rau, intre care se zbat neputincioase si mizerabile. Cu sangele verde pulsand grabit in toate maruntaiele si iesind prin buzele de ceara, imobile, nevrute. Si la portile judecatorului, statuile ingenuncheaza umile, cand planetele se opresc in loc si le privesc, hlizindu-se indiferente de soarta lor. E frig, parca aerul se incovoaie printre degetele strambe iar cand ajunge la genunchii rotunzi, se tavaleste pe sub ei, ca un musuroi, stergand amintirile din cealalta viata, fara nicio ezitare. Atunci judecatorul mut doar le priveste, cu golul in privire si cu inima care salta de bucurie ca si de data asta bietele statui vor ispasi pedepse fara termen. Iar ele, inversunate se mai intorc cu gandul in timp si se lasa mintite de culori si de gusturi dulcege, se impiedica de imagini demente, frante in vietile lor mici si oloage. Iar cu fata inclinata spre podeaua hasurata, ochii arunca vapai si lacrimi, sufletele pline de iubiri si de ura ard in incertitudini cumplite, fiarele se intorc impotriva lor si milioanele de imagini se aduna prietenoase pe marginea toracelor, dribland senzatiile bietelor suflete conventionale. E tot mai frig, se sting luminile, judecatorul priveste printre perdele de ciment, statui ingenuncheate isi numara secundele si din palmele lor zvacnesc ziduri inalte ale fortaretelor de penitenta. Se separa aerul si se ridica lumina si intuneric, se deschid porti si se inchid usi. Statuile ingenuncheate isi muta privirile injectate in vidul ochilor de judecator. Drept la tot ce nu au avut drept. La o clipa cat bataia ceasului. Unele brate se ridica, altele cad abatute. Unele umbla in lumina , altele raman inerte in intuneric. Doar cuvantul se repeta fara final, peste toate, pana cand planetele se pun in miscare, descoperind un soare patrat si o luna triunghiulara. Aleea se desface ca o pastaie si dincolo de hasuri se nasc muntii si apele, de neurcat si de netrecut. Si din ochii judecatorului vin clipele fara sfarsit, de trait la infinit, repetabile, necontrolabile, incolore. Si sub lumina, deasupra intunericului, ca o pedeapsa suprema si ca o eliberare definitiva, se intinde EUL lor si al nimanui, cu viata si cu moarte, cu iubire si cu ura, cu bine si cu rau.