Insert analgezic parasolar

 

Dacă vârtejul ar avea un loc de linişte sau dacă bursa s-ar opri în loc… Mă rog, există un dacă, asta e important. Un dacă irealizabil. – Fii atent! Auzi şoarecii? Îi auzi cum mişună? Ce poţi să le ceri? (se aude cum şoarecii umblă printre nişte ziare, pe care probabil le rod cu ură). –Auzi? Sunt disperaţi, le e foame! (tăcere, Mauco nu spune nimic, doar se holbează la cizmele lui noi). – Ştii de ce îmi e cel mai frică, Mauco? De bătrâneţe şi de banalitate. Mi-e tare frică. (Mauco se ascunde după fereastră, vrea să-şi roadă unghiile dar ceva de afară îl opreşte.) –Mauco, nu te speria. Vine câteodată la noi la fereastră, cere pomană. Trebuie s-o ignori. Nu e încă timpul tău. (Mauco se îndepărtează de fereastră, nu-şi găseşte locul.)- Îi auzi acum? Nu mai suport locul ăsta, nu mai suport mizeria. Mauco, te rog, dacă vrei, poţi să faci ceva să îndrepţi situaţia. Măcar ia nişte otravă de şobolani, să-i nimicim. (Mauco o ascultă atent, se pregăteşte stângaci să bea o cană cu lapte).– Nu, nu ştiu cum de am ignorat atâta timp, dar acum îţi spun, s-a umplut paharul. (Mauco e liniştit, resemnat, se lasă pe spate în fotoliu, ea îşi aşează ochelarii pe nas) – Ţi-am spus vreodată ce bine mi-e cu tine?

Şoarecii ies din toate cotloanele, înfometaţi. Ea şi Mauco au căzut în visare.

Cocolino descifrat-mug shot

Unde zboară ciorile, acolo să nu te pui tu cu întâmplarea. Cred că nu reuşeşti să te desprinzi de personajul pe care vrei să-l faci. În seara asta nu vreau un personaj. Eşti un actor excelent, dar…în seara asta nu vreau un personaj.

Poţi să-mi desfaci cătuşele şi lanţurile, nu fug nicăieri.

E o replică de doi lei din filme nule. Vrei un pahar cu apă?

Nu. Lasă-mă să mă concentrez. Şi stinge naibii reflectorul ală idiot. Ce vrei să fac mai exact?

Vreau să faci o mişcare. Să ridici un deget sau doar să stai înăbuşit. E cald aici, nu-i aşa? Nu vrei un pahar cu apă?

Tăcere. Înlănţuitul se frământă inutil, existenţialist. apoi: îmi place tunsoarea ta, anii 60, nu-i aşa?

De asta mă plictiseşti. Ţi-am cerut ceva! Eşti sau nu în stare? Actori excelenţi sau simpli spectatori, tot un drac.

Ce vrei să fac? Tu nu ai destulă putere SĂ MĂ înţelegi. Deci nu mă mai învinovăţi pe mine pentru limitarea ta. Şi dă-mi dracu un pahar cu apă.

Ei, vezi? Eşti confuz. Te rog să taci şi să te concentrezi. Nu ne batem joc de banii statului. trebuie să producem.

Dorinţele se îndeplinesc la trecerea dintre ani.

 

S-a trezit într-o dimineaţă cu un chef nebun de fericire. A inventariat toate agendele şi toate feţele cunoscute, şi-a privit degetele, s-a pipăit îndelung pe torace. Inima, acolo, bătăi zdrang zdrang. Ei, ce nebunie mai e să fii viu şi să vrei fericire. Cu atât de mult elan, deschise fereastra şi se lovi de o lumina clară şi perpendiculară. Ea, din pat, îl privea complice. M-ai aşteptat ieri la colţ? Nu, răspunse el sec şi convingător. Te-am întâlnit din îmtâmplare şi trebuie să trăieşti cu asta. Nu mai aştept pe nimeni. Dar cum? În fiecare dimineaţă mă trezesc cu un gust dulce în gură, gust de struguri târzii. Şi mai ales cu poftă de a fi fericit. Aşa că nu trebuie să te superi când te voi da afară din patul ăsta. Trebuie mereu să alimentez dorinţa mea de fericire cu ceva nou. Dar de ce, nu poţi fi fericit cu mine, adică doar cu mine?

El se sprijinea într-un cot, fără să o privească, sincer vorbind nu-i păsa de suferinţa ei. La urma urmei, în viaţă trebuie să alegi: fericirea ta sau suferinţa altora. Şi îi răspunse, total imun la undele durerii ei. Nu! Şi nu mă pune să-ţi explic. De asta femeile nu pot construi imperii, se pierd în explicaţii. Fericirea mea e o piramidă, la care construiesc în fiecare zi. Trebuie să gust mii de degete şi să sărut mii de guri, să ascult mii de voci şi să miros mii de parfumuri de femeie. Vă uit pe toate a doua zi, nu-mi pasă. Ştiu că sunt fericit în mod constant, şi aşa mă resemnez mai uşor când o femeie mă înjură că nu i-am telefonat la aniversare. Nu ţin minte nume, nu trăiesc pentru ceremonii scârboase cu felicitări la miezul nopţii. Şi nici nu pretind să mă înţelegi. Poţi să crezi ce vrei. Dar nu mă sâcâi.Ea se ridică din pat, nu ştia dacă simţea furie sau doar uşurare. Se uită la el, lung. L-ar putea împinge pe geam, iar el s-ar rostogoli în aer, pentru câteva momente şi apoi ar cădea, zdrobindu-se de ciment. Sau ar putea să-l îmbrăţişeze şi l-ar putea iubi toată ziua, făcându-l iar fericit.Dar de ce? El îşi întinse braţele spre ea, îşi roti uşor corpul, apoi privirea prin lumina clară, în valuri de alb. Dar văzu doar un pat gol. Nu mai simţea chef de fericire. Nu mai simţea nimic. Nici lumina, nici pe el. Fericirea noastră sau suferinţa altora? Sau şi şi… Şi începu noaptea şi agonia, doar cu pauze scurte de respirat şi de răspuns întârziat.

Fără titlu

 

Ea se ridică şi deschise uşa.

Ieşi afară că altfel fac o gaură în perete. Găseşte o cale să descifrezi cuvintele neînvăţate.

El, printre suspine. Tot ce am vrut, am încercat atâţia ani să-mi amintesc chipul tău. Tot ce am vrut a fost să stau în faţa ta, mut şi atât. Doar să mă laşi.

Ea, cu mâna pe clanţă. Te rog doar să pleci.

Ne despărţim foarte uşor de oameni, care în anumite împrejurări, ne stârnesc afectivitatea şi mai ales imaginaţia. Ne zidim nişte amintiri şi o luăm din loc. Amintirile sunt senzaţia pe care o ai atunci când nu mănânci o zi. Amintirile sunt ca nişte cartoane cu etichete, să ştii de unde să le iei, şi pe care să le pui în geam.

El a ieşit. Avea un gust amar, ca de pastilă neînghiţită, în gură. Ea rămase dincolo de uşă. Nu îi venea să creadă că oamenii chiar pleacă atunci când li se cere. Acum răsuceşte cheia în uşă, înainte şi înapoi.

Romeo and Juliet * Franco Zeffirelli * short- cuts and music (Radiohead)