intamplarea de a fi cu celalalt

distanta desparte numai doua corpuri de a se apropia intr-o imbratisare… spatiul arde un sarut care nu se poate intampla atunci cand doua trupuri tresar la vederea celuilalt…luminile orbitoare ale orasului aduc o amintire ce se prelinge printre degete…dar dorul nu se stinge prin nimic…sunt cel putin doi oameni ce-si doresc sa se intalneasca, aparent intamplator, la un colt de strada, printre trecatori grabiti, printre pasi ce poarta stangaci pantofi curati si ganduri de implinire, printre cuvinte reci de departire spuse apatic intr-un telefon greu si nepasator, printre esarfe colorate si priviri curbate spre cerul incarcat de nori dolofani, printre idei de reasamblare a armelor unui razboi inutil, printre multe nerabdari si pofte de fructe de mare…sunt cel putin doi oameni care se cauta cu infrigurare. isi cauta bratele, umerii, gatul, gurile, isi cauta privirea, isi cauta imbratisarea eliberatoare, isi cauta intamplarea de a fi iar impreuna…cauta a fi indeajuns pentru celalalt. distanta nu omoara dorinta a cel putin doi oameni ce se rostogolesc intr-un univers apasator si impietrit de pareri si frivolitate pentru a se regasi pentru un timp, intr-o imbratisare scurta, dulce, nepretuita si fara pareri de rau. Timpul tine mereu cu ei. Si el alege cand distanta devine doar o amintire.

usa

trebuie sa stii cine esti si ce vrei!

omul se indreapta spre o usa, pe care o va deschide de trei ori. atat ii e dat. daca in ochii lui se citeste indoiala, atunci sufletul se zbate intre doua lumi. daca in mainile lui tremura calea stelelor nedescoperite, atunci gandul lui e rasucit intre a fi si a nu fi. omul se muta la gunoiul planetei pentru ca nu stie, nu stie cum sa afle. nu stie sa descopere. nu stie sa primeasca. nu stie sa accepte. nu stie sa fie. nu stie cine e. cine mai e. omul e slab, greseste, se indoaieste, se cenzureaza, refuza sa creada, refuza sa fie el. omul nu stie sa traiasca. omul nu e el, omul primordial, care gaseste viata in forma ei , fara sa-si explice de ce.

omul deschide usa. dincolo de usa e numai ce vrea el sa gaseasca. el isi doreste sa guste. gaseste viata de gustat. gusta. se imbata cu emotii, cu oameni, cu puterea pe care o cumpara pentru o clipa banii, cu culori si cu aventuri ce se proiecteaza in sufletul lui ca iubiri neconsumate…  se prabuseste inauntrul lui, caci nu e de ajuns. inchide usa inapoi.

omul deschide usa. dincolo de usa gaseste ce vrea el sa gaseasca. gaseste bucuria de a fi langa cei dragi. se bucura de zambete, de imbratisari, de multumiri, de iubirea lor dincolo de pragmatism. merge insa singur pe drumul lui, pana la capat lui. acolo, in bezna, se prabuseste in interiorul lui, caci nu e de ajuns. inchide inapoi usa.

omul deschide usa. pentru ultima data. gaseste ce va fi gata sa primeasca. gaseste un potir cu apa. apa e salvarea lui. omul e mai bogat acum. e mai bun, mai aproape de el. se intreaba daca sa bea apa sau sa inchida usa.  se intreaba daca a gasit ceea ce cauta. isi va raspunde singur de acum tuturor intrebarilor. se va inchide iar usa?

alegerile noastre

v-ati gandit vreodata ca ne alegem singuri locul si momentul in care trebuie sa fim? pentru ca ne planificam toate actiunile in functie de un mare moment pe care il asteptam si il construim in mintea noastra, ne mintim ca e totul bine, asteptarile de la cei din jur cresc, credem cu naivitatea unui copil ca toti comploteaza in tacere pentru ca noi sa ajungem in acel moment si sa ne fie bine.

ma simt goala pe dinauntru. simt ca m-am impiedicat de mine din greseala si ca lumea s-a rupt la mijloc pentru a-mi face loc sa cad in gol.

increderea in oameni are intotdeauna un pret. sa-l stim de la inceput. cu cat asteptarile sunt mai mari, cu atat dezamagirea e mai grea. si, ei bine, nimeni nu comploteaza la fericirea ta…

momentul potrivit inca nu a sosit.

Sunt un om viu – Nichita Stănescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Bine si rau

Unde cautam sa gasim, ne intoarcem inapoi la ce suntem de fapt. Irepetabili, scrupulosi, falsi, obligati, inselati, inteligenti, nefolositori, bolnavi, viciosi, frumosi, trecatori, paranoici, stabili, curiosi, in atatea feluri, imposibil de tinut evidenta. Undeva, intr-o alta lume, proiectiile noastre se plimba in tihna pe o alee lunga, fara capat, fara pomi, fara soare, fara zambete. Niste statui umblatoare, cu fetele roase de bine si de rau, intre care se zbat neputincioase si mizerabile. Cu sangele verde pulsand grabit in toate maruntaiele si iesind prin buzele de ceara, imobile, nevrute. Si la portile judecatorului, statuile ingenuncheaza umile, cand planetele se opresc in loc si le privesc, hlizindu-se indiferente de soarta lor. E frig, parca aerul se incovoaie printre degetele strambe iar cand ajunge la genunchii rotunzi, se tavaleste pe sub ei, ca un musuroi, stergand amintirile din cealalta viata, fara nicio ezitare. Atunci judecatorul mut doar le priveste, cu golul in privire si cu inima care salta de bucurie ca si de data asta bietele statui vor ispasi pedepse fara termen. Iar ele, inversunate se mai intorc cu gandul in timp si se lasa mintite de culori si de gusturi dulcege, se impiedica de imagini demente, frante in vietile lor mici si oloage. Iar cu fata inclinata spre podeaua hasurata, ochii arunca vapai si lacrimi, sufletele pline de iubiri si de ura ard in incertitudini cumplite, fiarele se intorc impotriva lor si milioanele de imagini se aduna prietenoase pe marginea toracelor, dribland senzatiile bietelor suflete conventionale. E tot mai frig, se sting luminile, judecatorul priveste printre perdele de ciment, statui ingenuncheate isi numara secundele si din palmele lor zvacnesc ziduri inalte ale fortaretelor de penitenta. Se separa aerul si se ridica lumina si intuneric, se deschid porti si se inchid usi. Statuile ingenuncheate isi muta privirile injectate in vidul ochilor de judecator. Drept la tot ce nu au avut drept. La o clipa cat bataia ceasului. Unele brate se ridica, altele cad abatute. Unele umbla in lumina , altele raman inerte in intuneric. Doar cuvantul se repeta fara final, peste toate, pana cand planetele se pun in miscare, descoperind un soare patrat si o luna triunghiulara. Aleea se desface ca o pastaie si dincolo de hasuri se nasc muntii si apele, de neurcat si de netrecut. Si din ochii judecatorului vin clipele fara sfarsit, de trait la infinit, repetabile, necontrolabile, incolore. Si sub lumina, deasupra intunericului, ca o pedeapsa suprema si ca o eliberare definitiva, se intinde EUL lor si al nimanui, cu viata si cu moarte, cu iubire si cu ura, cu bine si cu rau.

Am sa te fac sa razi sau cum am descoperit indiferenta

Am sa gasesc putere sa-ti inteleg dilemele

Poate doar eu pot sa strang in mine

Am sa ma prefac ca e totul bine

Poate doar eu stiu ce cauti serile

Am sa invat sa ascult chiar daca nu-mi place

Poate doar eu stiu cum e sa fii singur

Am sa te iert chiar daca mi se pare imposibil

Poate doar eu stiu ca iertarea e un drum lung

Am sa fac lumea mai buna pentru tine

Poate doar eu pot sa ridic ceva dincolo de frustari

Am sa zambesc chiar daca nu-mi vine

Poate doar eu gasesc ca asa e cel mai bine

Am sa te fac sa razi, sa strigi ca esti in viata

Sa nu-ti lasi pasii sa stea prea mult intr-un loc

Sa crezi ca viata e frumoasa

Sa canti, sa stii sa vrei sa poti

Am sa deschid toti ochii pentru tine

Si am sa chem toti binefacatorii

Sa te aduca inapoi la mine

Sa te trezeasca si sa te faca bine.

Efect

 

Am sa plec. Parca te lasa durerea de dinti. Usor, la stanga. Ce de formalitati. Dupa dupa dupa. Daca ai fi vazut atatea sunete, ma lasai undeva si dispareai. Nu stiu nici macar cum arata, parca umbra se indeasa pe sub mine si miroase a iaurt si a inele. Da-mi tu o replica, sa ma ajuti. Urca urca pana la conopida. Stiam eu ca nu-i de gluma cu unul ca el. Am tot incercat sa ma ascund fara sa stii ce imi spuneai unde. De ce sa pleci, lasa lumina. Nu mai vreau sa mananc sau. Zguduitul rotilor de tramvai pe pervazul de la baie. Trancanesti degeaba si ma plictisesti. Dar lasa parca nu-i nicio tragedie sa spui imi pare rau. Profiti de starea mea. Nu stii cum macii deschid cutiile de porumb am sa clatesc ochiul cu otet si prin iunie cand pleci. Vino mai aproape. Asta-i chiar o nebunie. Sa ma duci asa, cu zaharelul. Cine te crezi ca mi-ai spart vaza si soarecii umbla goi prin tavan pana la bunica ta senila la coltul hartiei. Mai ca te credeam. Daca poti sa ma scarpini in spatele genunchiului, am o panza de paienjen rasucita ca o tigara fumata pe jumatate si ma orbeste lumina de la aragaz daca tu nu vii poate pot sa rad de grija ta. Am inchis rata si m-a certat cu ciocul ala portocaliu. Asta da aiureala. Hai sa ma lasi sa te iubesc pe langa plasma sau dupa ceas sau pe la pranz. Unde pot sa ciripesc si eu in voie, hop ca ma innebunesti cu teoriile tale invechite.M-am indragostit de un tirbuson ma lasi sa dorm sau vrei sa canti acum dimineata albastra nu vine asa cand vrei tu. Ti-am pipait piciorul transparent. Nu pot sa cred ca nu ai citit scrisoarea si daca ai plecat de ce nu ai lasat focul stins si mancarea rece sau poate am imbatranit cine stie unde ma duc sau daca ma intorc parca zboara cerul pe deasupra mea iar eu nu stiu sa ma fi cuibarit in polonic pentru o zi. Asta chiar ca n-am mai auzit-o sa pescuiesti ornitorinci la miezul noptii pe bulevard cu geamul inchis si sa mai vii sa-mi si spui. Ai mainile reci mi-e dor sa fie calde dar de ce nu deschizi sertarul am lasat acolo o bucata din coapsa mea sa o iei si sa o ascunzi in portofel poate iti foloseste daca iei si tu un avion sa plutesti pana la intersectia cu creionul meu de ochi. Nu ma mai iubesti, hai spune sa plec sau poate tu cand vine iarna si apar morcovii si daca vrei pot sa te iubesc si eu pe jumatate si unde ma lasai si dispareai eu urlam ca ma ciupea un picamar de obraz dar tu nu dupa. Am sa merg la cofetaria in care mi-ai dat un bilet spre anarhia asta in care tu m-ai trimis dupa ce m-ai ranit cu o pana de strut si nu stiu cum si daca dar dupa ma furnica pe nas cu fier forjat ca nu tu ai fost. Dupa.

ei

coafeza mea Claudia. vanzatoarea mea Elena. dentistul meu Razvan. profesorul meu Andrei. catelul meu Whisky. colegul meu George. prietena mea Gabi. veterinarul catelului meu Alina. iubitul meu din gradinita Dorin. cunostinta mea Medea. confidenta mea Romanita. rivala mea in liceu Maria. corespondentul meu Stefan. modelul meu Sanziana. cantareata mea Juli. actorul meu Ryan. pictorul meu Renee. fostul meu iubit  Dan. amica mea Andreea. furnizorul meu Fifi. instalatorul meu Ion. primarul meu Adrian. prim ministrul meu Calin. anestezistul meu Eugen. chirurgul meu Antal. DJ-ul meu Toma. graficianul meu Bogdan. fratele meu Cristi. eul cui daca nu al meu Rox-ana.

daca asa

mi-am permis sa ma intreb cand si cum si daca asa. parca nimic. culmea e ca am gasit raspunsul. desi. ai vazut un foc arzand mocnit. si-ti vine sa stergi ochii de funingine. asa, cu intrebari. dar de ce e asa si nu altfel. ma gandesc ca nu e bine sa te tot intrebi de ce asa si nu altfel. ca asa e sa fie. oamenii se impart in buni si rai. indiferent de alte criterii. jason mraz canta i’m yours ca asa a fost sa fie. focul arde cand are el chef. serialul se difuzeaza ca asa vrea poporul. cainele se freaca de iarba ca asa vrea coloana lui. bush se razboieste ca asa vrea p**a lui. panourile electorale apar in campul tau vizual ca asa vor candidatii. taranii sparg seminte la cinema ca asa stiu ei film.  batranii se uita stramb cand ai o fusta pan’ la c*r ca asa vad ei ‘tineretul’. baietii te fluiera pe strada ca asa vor hormonii lor patetici. functionarii iti vorbesc in reluare ca asa vrea seful lor. chelnerita iti toarna votca dupa o juma de ora ca asa vrea neuronul ei obosit. frac’tu te injura ca asa vrea gura lui. el/ ea te acuza ca asa vrea ratiunea lui/ei frigida. painea te priveste gales ca asa vrea graul. eu sunt acolo unde vreau, cand vreau ca asa vreau. EU.