uneori, plec din lumea asta. printre colturi de stanca, unde gandul rapune miscarea pleoapelor, unde visul refuleaza in distopii hepatice. acolo ma opresc, ma asez perpendicular pe atopie. nu sufla nicio briza firava, mediul antiseptic infrunta anii, lunile, zilele clipele, opus efemerului, se opreste in gatul meu un cuvant de bun gasit. te gasesc printre farame decrepite de viata, nu gasesc explicatii, ma vad intoarsa la 180 de grade, ma cufund in liniste. o liniste atat de joviala si de verde, ca o elipsa bacoviana in pamant. in cercul meu claustrofobic te scufunzi tacut, surprins si anost, cu ochii inchisi. viseaza… viseaza… se cladeste o noua lume…