esti

esti ceea ce visezi, cand nu visezi. cand aprinzi un bec care imediat se arde violent in ochii tai iar inauntru, tu, dispari pentru o clipa din viata ta. atunci cand privindu-te din afara, te vezi pe o strada goala, cu o hartie in mana, strigand in gura mare, cat te tin plamanii, vreau sa fiu cine sunt. cand te trezesti in acelasi loc si noaptea ce-a trecut te loveste peste fata, rece si surda, iar tu, acelasi, cu hartia in mana, strigi si nu te mai auzi, dar simti si vibrezi ca esti ceea ce visezi sa fi. cand hartia iti taie palma, cand din tine se scurge ultima ramasita de vis, cand nu mai simti nimic… nici gandul, nici inima, nici visarea… cand nicio lumina nu-ti ajunge sa vezi. cand niciun cuvant nu-ti mai necesar ca sa dovedesti ca esti ceea ce esti. si ca asta vrei sa fi. si te intorci inapoi in fata unui bec ce arde puternic in fata ta, te interogheaza si te ingrozeste, ca inca nu stii cine esti…