candva acum pastile si nimic

candva eram doar noi. candva mancam vata pe bat. candva radeam. candva totul era bine, minunat. acum se sparge la 360 grade fara ezitare.

candva oamenii erau frumosi, calzi, buni, isi intorceau privirea spre alta suferinta. candva femeia aceea, pe care o numesti mama, iti pregatea budinca si te ajuta sa alegi cadouri dragute pentru colegii tai. candva tu o venerai, pe mama ta. candva iubitul tau te saruta pe gat si din pumnul strans iti daruia un fluture alb si firav. candva.

acum ce vrei? stii ce vrei? fii atent!!! cai, masina, bani, pastile, tv, pastile, bani, casa, job, pastile, internet, cafea, tigari, ceas, timp, pastile, job, casa, bani, cafea, somn, putin, cai, facturi, casa, job,internet,  pastile, bani, timp, ceas, somn, somn, somn, pastile…NIMIC! imi pare rau.

sad Bucharest I live in. Cracked!

taina unei priviri

am revazut zilele astea niste fotografii cu un om drag mie. prin ceata unei priviri grele de lacrimi, prin zbuciumul sangelui ce mi se spargea in valuri imense in inima, printre amintiri si foarte multa durere. au trecut patru ani de cand nu mai e… dar privirea lui calda si buna m-a zdruncinat ca prima data…nu stiu de ce scriu, nu stiu de ce caut sa-mi explic, o sa cad intr-un gol tot mai mare, crezand ca vreodata voi putea sa uit…caci taina unei priviri, ascunsa intr-o licarire aleasa si neinteleasa, acea taina de necuprins nu o poti uita nicicand, iar iubirea ce strabate de dincolo de ea va dainui mereu…

oamenii care pleaca

totul pare atat de complicat in jurul meu. nu mai vad nimic frumos langa mine. aud motoarele isteriei ce imi persecuta timpanele, vad gunoi, noroi, ignoranta, jeg, apatie, delasare, frustrare, invidie, ranchiuna, durere, chin, ura, saracie, zbateri inutile, disperare, boala si moarte si nimic frumos. oamenii frumosi au plecat, fie s-au schimbat, s-au automutilat inraindu-se si indarjindu-se sa devina urati si posaci. au lasat in urma lor amintiri sterse despre frumos, despre liniste, despre echilibru, despre gandul ca se poate. au lasat in urma un timp care nu mai e al lor si pe altii care le intorc spatele, incruntati si ingretosati. au lasat cateva impresii placute despre intersectia lor cu alti oameni frumosi, dar pierduti.putinii care ii mai regreta se mai intorc din timp in timp in amintirile despre frumos, incercand cu indarjirea naivului pacalit ca inca se mai poate. oamenii frumosi privesc drepti inainte si renunta la prezentul lor recent, pentru un alt prezent, mai cald si mai bun. ei sunt cei ce pleaca si duc frumosul cat mai departe, pentru a-l pastra cat mai mult, atat cat pot, sub soare.

unii oameni traiesc toata viata in minciuna. altii traiesc o minciuna intr-o clipa, minciuna care le anuleaza tot adevarul dintr-o viata.

Little Big Berlin

alegerile noastre

v-ati gandit vreodata ca ne alegem singuri locul si momentul in care trebuie sa fim? pentru ca ne planificam toate actiunile in functie de un mare moment pe care il asteptam si il construim in mintea noastra, ne mintim ca e totul bine, asteptarile de la cei din jur cresc, credem cu naivitatea unui copil ca toti comploteaza in tacere pentru ca noi sa ajungem in acel moment si sa ne fie bine.

ma simt goala pe dinauntru. simt ca m-am impiedicat de mine din greseala si ca lumea s-a rupt la mijloc pentru a-mi face loc sa cad in gol.

increderea in oameni are intotdeauna un pret. sa-l stim de la inceput. cu cat asteptarile sunt mai mari, cu atat dezamagirea e mai grea. si, ei bine, nimeni nu comploteaza la fericirea ta…

momentul potrivit inca nu a sosit.

despre iubire

după ce trece un timp, pe care eu nu îl mai conștientizez, nu îl mai absorb, nu îl mai recunosc, o parte din mine se întoarce nevoit într-o stare de inerție, calculată și rece, moment al vieții mele terestre pe care îl decid împreună cu conștiința mea. sau ce a rămas din ea. cred cu tărie …că sunt pasiuni, năzuințe sau proiecții ale noastre cărora le e dat să se consume, să ardă brusc și violent pe loc sau să mocnească până la ultima noastră clipă de existență… e ciudat și contradictoriu, pentru că acele pasiuni și iubiri care te urmăresc toată viața fie te doboară fie se lasă învinse…într-un final…nimeni nu câștigă. mai mult, te învăluie într-un vârtej de emoții și te frământă cu atingerea lor trepidantă și plină de speranță că ne îndreptăm spre refugiul primitor al unei iubiri împlinite. uneori, le descoperim prea târziu, cu gustul lor fraged de început dar cu coaja tare și grunjoasă. am vrea să le reînviem, dar e peste poate. însă ele mocnesc pe ascuns în sufletele noastre și ne aduc înapoi fără știrea noastră, ne strecoară o văpaie în privire și ne ademenesc spre un trecut ce părea îngropat…iar întoarcerea are o savoare dulceagă și îmbietoare, greu de refuzat… pentru că tot ce nu am trăit trebuie trăit! iar ceea ce ne e dat să trăim, prin pasiunile noastre mărunte și iubirile noastre nebune se ridică înauntrul nostru mai presus de noi înșine și în cele din urmă ne macină până la cea mai crudă durere, de început, de neștiut, de nepângărit și ne ucide încet, în spasmele monotone ale unei victorii de netăgăduit…dar actul în sine, revărsat asupra ființei noastre, iubirea mocnită și păstrată cu sfințenie înauntrul sufletului este cu siguranță cea mai de preț oprire a noastră înaintea eternității…

Despre prietenie-Mircea Eliade

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic
celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu „cand nu ascunzi nimic”
celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi.
Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce
asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si
inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu
esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabila”, de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi „sinceri”.
Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate
se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive.
Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare.
De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea
ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin „libertate” inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica,de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport,s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general,
ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel.
Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: „Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!”. Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea?
Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia.
M-ar decreta nebun, m-ar tolera sau m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu „sinceritatile” tale nu inseamna nimic.
Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu
corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.
Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai
mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

de ce si cum merg impreuna azi

suna bine. oficial in vacanta, mi-a ramas in cap un rand dintr-o carte despre existenta duplicitara >  cui i-e dat sa traiasca un ‘de ce’ indura aproape orice ‘cum’. Atentie! De ce si cum merg impreuna azi. Fac o plimbare si fac poze zusammen. Trididam-pam-pam.