Archive for the ‘human kind’ Category
Protejat: decadenta
Posted: martie 3, 2010 in de acasa, human kindEtichete:indecizie, libertate, paharul de vin. apa moarta. eficienta
un oras apatic, imbatranit, ciudat chiar, in care locuitorii nu mai zambesc. o maladie ii imbolnaveste treptat. am vazut reclamele luminoase invartindu-se in privirile lor debusolate. am auzit cele mai mari tragedii ale omenirii sapand in glasurile lor. am vazut monotonia intinzandu-si tentaculele printre pasii lor rataciti. un oras apatic, cu locuitori apatici, cu iarna nebuna, cu griuri, cu plansete, cu disperare, cu resemnare. ma gandesc la pustiul care doarme in parc, ma intrebam la un moment dat de ce, as fi vrut sa-l intreb…dar, brusc mi-am dat seama ca nu ma intereseaza. nici pe ei, pe ceilalti, nu-i intereseaza. indiferenta e un efect secundar al ierburilor, al medicamentelor, al starii gri in care ne cufundam cu totii. cred ca doarme in parc de vreo saptamana si culmea, si-a facut prieteni. gaseste lumea mai frumoasa, traind printre griuri si cautand prin gunoaie. dar pe cine mai intereseaza? canta seara la muzicuta, trezind pisicile ghemuite pe sub stresinile caselor. se cauta pe el in pasii rataciti ai altora, in tragediile din glasurilor lor, in luminile colorate din pivirile lor. isi cauta salvarea, desi pe noi, pe restul nu ne intereseaza… acum a adormit. pana maine.
cred ca fericirea tine o clipa. pana deschizi ochii si apoi ti se scurge printre degete, fara pic de remuscare sau regret. fericirea e un pahar cu apa care iti arde gatlejul, sau un fior care-ti taie respiratia. fericirea e o sansa. cred ca fericirea adevarata e singura care iti lumineaza privirea, care iti face sangele sa fiarba, care te trezeste la viata, care te nimiceste intr-un final.fericirea e o sansa sa fii mai bun… si cred ca ai o singura data in viata sansa sa fii mai bun!
daca-ti bate soarele-n fereastra, te vei razbuna pe bietele pleopele, vei inghiti in gol, vei devora intunericul, te vei salva printr-o clipa de orbire binecuvantata. vei sfarsi sa-ti plangi de mila, ca nu esti orb. vei levita ca supra-omul, te vei bucura ca te-ai nascut.
daca-ti simti urechile infundate de picamarul din strada, te vei razbuna pe bietele timpane, vei inghiti in gol, vei devora linistea, te vei salva print-o clipa de surzenie binecuvantata, vei sfarsi sa-ti plangi de mila, ca nu esti surd. vei levita ca supra-omul, te vei bucura ca te-ai nascut.
daca-ti sunt taiate degetele de lama sinistra a banalului cutit de bucatarie, te vei razbuna pe bietele burice ale degetelor, pe simturile tale extra-uzate de mitocani cu pielea aspra si sarata, vei inghiti in gol, vei devora neatinsul, necunoscutul, te vei salva printr-o clipa de utopie nesimtitoare, vei sfarsi sa-ti plangi de mila, ca poti atinge. vei levita ca supra-omul, te vei bucura ca te-ai nascut.
daca-ti e adus insuportabilul gust amar pe cerul gurii, te vei razbuna pe biata limba incovoiata, vei inghiti in gol, vei devora gustul a nimic, te vei salva printr-o clipa insipida, vei sfarsi sa-ti plangi de mila, ca poti gusta. vei levita ca supra-omul, te vei bucura ca te-ai nascut.
daca-ti sunt invadate narile de cea mai cumplita duhoare, te vei razbuna pe bietul nas, vei inghiti in gol, vei devora cel mai dulce miros de nemiros, te vei salva printr- o clipa inodora, vei sfarsi sa-ti plangi de mila, ca poti mirosi.vei levita ca supra-omul, te vei bucura ca te-ai nascut.
daca-ti sunt atacate putinele sentimente fata de tine si de restul lumii, iti vei pleca trupul greoi pe un trunchi putrezit, vei astepta clipa care sa te salveze, iti vei repeta la infinit ca viata e frumoasa, ca undeva lumea te asteapta… toate simturile se coreleaza perfect, vezi cea mai orbitoare lumina prin fereastra, auzi cel mai duios picamar, simti cea mai aspra si fragila piele, gusti cel mai bun pelin, mirosi cel mai intepator hoit…te vei dezbraca si iti vei dori sa fi orb, surd, sa nu atingi, sa nu poti sa gusti, sa nu poti sa mirosi…vei astepta sa levitezi ca supra-omul, vei vrea sa te bucuri ca te-ai nascut… apatia te va macina lent si dureros…vrei sa te bucuri ca te-ai nascut fara ea… vrei…libertatea nemarginita cu care te-ai nascut e singura care te poate salva. pentru ca in primul rand, te-ai nascut liber. si atat.
nu i-a lasat niciun bilet, nu i-a spus nimic. a plecat pur si simplu. a pleca e sinonim cu a uita. a pleca inseamna a deschide usa, ca si cum nimic nu s-a intamplat si a iesi fara vreo remuscare. ‘doar nu mai crezi in iubire si in alte bazaconii?’ i-a spus de dimineata. nu, nu mai credea… nu, nici macar nu-si mai proiecta pe peretele albastru iluzii de absenta temporara invalmasita cu iubire. despartirile inseamna curse lungi fara destinatie precisa. nu i-a spus niciodata ca se vedeau pentru ultima data…pana dincolo…
universul are un suflet. numai unul. distanta dintre sufletul nostru (mai mult sau mai putin atrofiat, schimonosit, insfacat de cuvinte storcite in gura infometata) e egala cu echivalentul nostru in momentele de maxima siguranta si sinceritate fata de bietele noastre existente raportate la autodistrugerea imateriala. cu cat distanta e mai mare, cu atat sufletul cosmic se inchide mai repede. si dupa aceea, urmeaza bezna…
a inchis cartea. sentimentul de nefericire taia prin aer si nimeni nu intra pe usa.
cred ca traim dintr-o suita de coincidente. intalnim esec si reusita datorita unor coincidente. doua variabile. ce inseamna de fapt un esec? o coincidenta bizara pentru unii de a te lovi din nou de neputinta de a interveni in mersul lucrurilor, o neputinta cu care ne nastem, traim si murim. un esec inseamna un pas inapoi si un regret, furie, frustrare, renuntare cateodata, scrasnet din dinti si tensiune arteriala. un esec inseamna un nod in gat. daca cineva m-ar intreba de ce esuez pe diferite planuri, i-as raspunde ca nu ma pricep la strategii. nu ma pricep la compromis, la aplanari de conflicte si nici la salvarea oamenilor. un esec e o intamplare, o intalnire, o despartire, aruncarea cheilor pe jos, fuga, disperarea ca nu se mai poate repeta, intampla, trai, esua din nou. deci, de ce esuam? doar pentru ca nu ne putem opune unei situatii? de ce ne invinovatim? de ce ne vedem ologi si ne torturam post-esec?
o viata de testoasa. ragaz sa vezi lucrurile mici din lumea asta mare. o testoasa nu se grabeste niciodata. nici nu vrea, nici nu poate. cat de lunga pare plaja pe care te tarasti gravitational, molatic, desprins de trupesc, abia simtit? cum arata infinitul cand prin ochii tai trece OMUL cu VIATA, OMUL fara VIATA, cosmosul,eul decapitat de ratiune si marea? abia acum, esecul si reusita se dilata prin carapacea ta, patrund in maruntaie si prin sufletul atomic. se porneste focul si se intalneste cu apa, se duce o lupta din zero in infinit, fara sfarsit. iti aduci aminte de lucrurile mici ce se topesc si se regenereaza in constiinta ta milenara. au trecut mii de ani, vezi OMUL cu VIATA si OMUL fara VIATA. intre bine si rau, ai de ales intre esec si reusita. vei merge mai departe, in inertia destinatiei drumului lung printre lucrurile mici sau te vei opri sa salvezi lumea asta mare?
vreau sa gasesc un bilet castigator .vreau sa ma bucur. God bless you! vreau sa plec intr-o vacanta extra super mega hyper giga inedita. vreau sa te cred pana la absurd. Jesus loves you! vreau sa vad un curcubeu deasupra orasului imbatranit. vreau sa pot, sa trec dincolo, sa sar in gol, sa ma salvez. What an opportunity!
te-ai supărat că nu-mi mai pasă? te rog, lasă fiţele. oamenii sunt josnici prin natura lor. Ce am câştiga dacă ne-am ierta unul pe altul? Sau dacă ne-am păstra nevinovaţi şi fără resentimente? Nimic, totul e o pierdere de timp. cât de ciudat sună…mă supăr dacă nu faci nu ştiu ce şi nu ştiu cum… ei na? supără-te! supărarea trece, zicea un băiat pe care l-am cunoscut in facultate, de o sinceritate devastatoare… de aia nu m-am putut supăra niciodată pe el. eu nu mă pot supăra pe oamenii sinceri. pe toţi ceilalţi am voie. şi nu am un plan fix cu durata supărării. write me soon!
Rouroux's attic 