gorgeous tune!
Archive for the ‘human kind’ Category
decadrari miraculoase. inceputul e motivant, energizant, obsedant. simt ca toata lumea e la picioarele mele. inspiratia (iata ca fara invocatii de data asta), mecanismele, simbolistica, canoanele dispar, chiar ca se schimba anul. micul oras, atat de mare, discrepanta, uitarea, detasarea, imortalitatea, vapaia, conservarea originilor, suflet impachetat, am castigat un zambet si azi si maine si pentru restul zilelor din anul asta ce vine. sa fac urari, nu, de data asta fara. bucuria incepe cu un gand. gandul tau, al meu, al lor, al restului. as vrea sa spun multumesc, caut cui as putea sa spun…dar, la multi ani!, parca asa se zice. Cheers!
si ma aduc inapoi sa fac bilant, da-l naibii de bilant, cui ii mai pasa, cine mai tine socoteala? cred ca linistea asta incurcata in lumini si in prajituri binefacatoare ofera o dezactivare oportuna a planuirii, a tachinarii sau a vreunui sentiment de vinovatie fata de cineva. pur si simplu nu-mi mai pasa daca am ranit, jignit, desconsiderat pe cineva. nu mai am remuscari, constiinta, nu mai simt indignare, intrigare. doar apa, alb, roz amestecat cu brownies, licoare, tamaduire, somn tropical, absenta. simt ca anul ce vine va fi decisiv, va fi o mare batalie. hahahaha. pentru cine? nu mi-e dor de tara. nu mi-e dor de nimeni, am uitat tot si pe toti. si as vrea ca toata lumea sa uite de mine, definitiv, irevocabil. asta e fericirea.
sa deschid asadar capacul asta si sa gust. sa trag un fum si sa ma invelesc cu tine, ce bine ca esti, ce bine ca sunt, de altfel asta e tot ce mai vroiam. bilant, socoteala, vorbarie, fara mesaje, fara urari, fac ceva pe toate urarile si nu admit reply. am aruncat telefonul in wc, am oprit muzica, am stins luminile si am hotarat sa dansez pe stalpul din colt. prajiturele acadele declaratii de avere stupi de albine. am primit un cadou mic, miiiic, atat de mic ca nu stiu cum sa ma uit la el, cum sa-l apuc in palme, cum sa ma bucur, de unde sa incep… LIBERTATE! Ura!
trecutul şi prezentul trecerea povestea uitarea somnul trecutul şi cuţitele sarea de bucătărie apropierea remuşcarea beatitudinea unei clipe păstrate printre sute de mii de cuvinte inutile rătăcirea de moment nu învinovăţi sufletul că nu te mai cunoaşte deschide-mi te rog uşa şi lasă-mă să mai mint să te mai mint să mă minţi povestea cu totul va fi bine pe dracu! minciuni nimic nu va mai fi la fel aprinde toate luminile din oraşul ăsta din toată lumea din tot universul ascultă-mă vreau să-ţi vorbesc despre piersici şi despre eroi nemuritori ascultă-mă te rog, ştii că iubim doar o dată, o singură dată iubim haotic fără a căuta cercuri perfecte culori armonioase cântece de dor iubim ca să ne aflăm în treabă, ştii,.. doar o dată. aprinde toate luminile şi lasă focul să curgă prin timpanele asurzite de trecuturi prefabricate de poveşti eşalonate nu lăsa ridicolul să te schimonosească să te năucească şi uită prezentul trecutul că totul va fi bine uită tot ce a durut ce a fost fals tot ce te-a făcut să speri în zadar tot ce n-a reuşit să fie aievea tot ce a adus vină, descumpănire, disperare, resemnare amară, uită…
Mă apăr de soarele care arde mocnit, eul aleargă înconjurat de girofaruri gri cade prima brumă, prima privire, primul cuvânt o tăcere se face ascunsă în grâu vocea ta falsă mă doare nu te mai vreau nici nu te cunosc fericirea atomilor e un vis de vară scriitura ta mă lasă rece să trăieşti în zadar, să năzuieşti la nimic, la umbre, la goluri, la globul spart din greul de moarte vreau doar să dorm, să uit, să strig Eul aleargă prin lanuri de grâu mă voi întoarce şi toată trădarea absurdelor idei şi lipsei de măsura se va lăsa asupra ta aşteaptă ceasul, trăieşti ca să nimic, ca să respiri, ca să urăşti, să porţi ruşinea refuzului, să ai mărunt în buzunar, ca să consumi doar imbecilizare mă apăr de toţi cei ca tine şi dacă aş putea v-aş îngropa de vii, v-aş arde pe rug sau v-aş lăsa să vă răniţi, să sângeraţi în propriile arme mă dezgustaţi şi vă blamez din vina voastră nu pot să mă mai uit la soare !
librărie maaaare, sute de mii de volume, fotografie, aici îmi place. Orson Welles imortalizat. Citizen Kane, un film cum nu s-a mai văzut, şi îmi spun eu mie, nu se va mai face vreodată ceva la fel de bun, niciodată. Zăbovesc pe instaneele de la filmări, damn ce aş fi vrut să fiu şi eu acolo. Sesizez prin nări un miros plăcut, de puşti non emo, care îşi ascunde iubirile neîmpărtăşite în paginile colorate ale unui volum cu fotografii din Islanda. Aud încet, printre alte acorduri…je chante, je chante… Mă întorc uşor la dreapta, da, chiar e un puşti de 16 ani, cu părul blond, însoţit de o doamnă trecută de a doua tinereţe… să fie mama? Îi aud… Wieviel kostet das? Aha, nemţi deci, love you men! Îi urmăresc cum răsfoiesc concentraţi filele multicolore, fascinaţi de nou. Gehen wir einmal da! Copiii din ziua de azi au aspiraţii de călătorie… O muzică lină, de sărbătoare, inundă încăperea. E o vreme aşa de morocănoasă, că aş sta toată seara aici, doar să nu ies afară. Mă mut la alt stand. 50’s best movies….mmm… ia să vedem. Nemţii se îndreaptă spre casă. Puştiul are un tic, îşi aşează părul după ureche cu un gest blând, moralist. Brusc, se întoarce şi merge într-o direcţie fixată. Apucă o carte, îmi focalizez privirea să văd ce vrea puştiul să citească la noapte… Spre surprinderea mea, văd bolduit numele autorului. Carl Jung. Sincer, mă sperie un copil care citeşte Jung. Bineînţeles, asta nu e rău, dar parcă nici aşa… Buuun, mă întorc la ale mele… Încerc să-mi amintesc ce căutam. Nu mai ştiu. Trag cu coada ochiului să văd dacă a plecat. Da, a dispărut. Văd clar acum: Screenplay: From Dusk till Dawn: Quentin Tarantino. Aha, asta vreau.
Încăperea se aglomerează, toată lumea vine la NOI.Sau nu, că la Dalles e târg de cadouri de Crăciun. Să aruncăm un ochi. Parcă tot miroase a un puşti blond, introvertit, cuminte… Parcă toată seara asta e a lui. Je chante…je chante…
soul bossa nova. cu iz de targ de carte, de foi neumblate, nestiute, necitite de nimeni, cu indoiala unei regasiri aparent intamplatoare. ce mai faci? ma asez pe un scaun, din ceasca ies aburi, din ceaiul de iasomie. ploua afara si totul se scurge cuminte printre degetele pianistului posac. si acum ce? povesti, rasete, glume? nu. nimic. liniste. lingurita si zahar, sunet de stropi amarati uitati hazardati ezitanti, teama. ce carte ti-ai luat? as fi ales din cateva sute pe care le-am vazut. am stat printre mii de picioare umblatoare, grabite, eronat urnite. m-as fi oprit in fata ta, sa te aud cum respiri. ce frumos e sa-ti pese, sa te placa, sa il placi. sa te opresti sa auzi, sa vezi, sa tresari.
sorb din ceai si ma gandesc. ce intamplare, mi-au inghetat mainile, astept florile sa apara in geam, ploaia sa se opreasca sub un tub de curcubeu pufos, astept sa stai sa asculti. cartea pe care am ales-o e o carte fara nume, fara pagini, fara numere, fara litere. si ma las pe spate si incep sa citesc in soapta, ma bucur ca esti aici si ma asculti: dragului meu hoinar (fac o pauza scurta, as vrea sa zambesc dar cred ca ploaia ma ingana)… gasesc acum de cuviinta sa-ti dau vestea, si te rog sa nu te ridici din scaunul tau comod, te rog sa nu fugi la capatul pamantului. A venit vremea sa ne asezam gandurile pe o pagina, pe care nimeni nu o va citi, doar noi, in miezul unei nopti de nedormit, la lumina lanternei, atunci cand vom ajunge sa ne dam seama ca am alergat prea mult in zadar. Asadar, te rog sa nu ma invinovatesti, nici prin gand nu mi-a trecut ca vreo clipa nu ar putea fi rascumparata cu o asmutire a simturilor, si nici egoismul nu ma indeamna sa te rog sa stai putin sa asculti povestea noastra. pe o pagina pe care nimeni nu o va citi, stii prea bine.
stai si privesti prin geamurile mari si reci iar gandurile se opresc in cartea fara nume din care iti citesc in soapta, de teama sa nu trezesc amintirile prea dureroase sau remuscarile trepidante intr-o asemena seara. coincidenta. degetele se gasesc printre servetele oparite, caldura dichisita ne apropie inca un pic. spatiile nu se mai extind, ci dimpotriva, se unesc firesc printre ramurile unui bonsai. ce intamplare. si dulceata se prelinge pe un colt de farfurie din portelan, iar noaptea ne invaluie mesterind la o noua poveste, una din milioanele ce se cern prin geamuri reci, printre picaturi amare de ploaie, printre fiorii inceputului de iarna, printre paginile necitite, neumblate, nestiute, cu gust de iasomie si de tinerete.
se povesteşte. personajul pozitiv se trezeşte mereu în zorii zilei. conştiinţa îl aduce mereu la realitate. bineînţeles, el e multi-tasking, şi în timp ce îşi îndeplineşte cu obstinaţie ritualul de dimineaţa – e un tip care trăieşte sănătos- gândeşte multidirecţional: binele lumii. înlăturarea răului.lupta pentru fericire (mai întâi de toate-cea universală…), pace. el iubeşte armonia şi apară speranţa. îşi pune pe tavă viaţa pentru a opri tragedia, pentru a vindeca rănile maleficului, pentru a salva alte vieţi. se zbate între conştiinţă colectivă şi iubire, şi pe cea din urmă o sacrifică fără remuşcări. se resemnează cu ultimele alegeri ale destinului. personajul negativ, mai mult decât atât, veghează neîncetat. are puteri net superioare de concentare şi planifică total mental. de obicei are o viaţă lipsită de culoare (se poate să trăiască cu impresia că e unic). Mereu BINELE va învinge RĂUL.Aşa spun unii. Toate eforturile personajului negativ (sau antagonistului, cum îl numesc teoreticienii) vor fi curmate în cea mai aprigă luptă. după care, surprinzător, personajul pozitiv redevine un om normal. supereroul moare odată cu învingerea răului. prin urmare, personajul cu veleităţi de binefăcător înnăscut se retrage demn în cotidian.
se povesteşte. situaţie împachetată, unşarfată, dreptate, naturaleţe. nimic nu se compară însă cu ‘real life’ unde nu se mai disting nici valorile personajelor pozitive, nici intenţiile rele, nici buna creştere, nici idealul, nici aspiraţiile, nici rea voinţa. totul este de-a valma, e greu să mai discerni între bine şi rău. se aşteaptă recunoaştere, mediatizare, răsplată materială după fiecare gest caritabil. se invocă emisiuni şi se acordă drept de apel vracilor psihologi frustraţi să analizeze sâmburii de rău ai unei societăţi paralizate în indiferenţă şi în minciună frumos ambalată. se găsesc mii de motive şi de piedici pentru a nu fi aşa cum e de aşteptat să fie. se ia parte tacit la sărăcie, la îndobitocire, la proaste maniere, la abuzuri, la dare de şpagă, la ‘las’ că merge şi aşa’. nu se mai găsesc eroi doritori de pace şi de fericire universală, probabil zac neputincioşi în vreun birt, bând cot la cot alte epave, sau chiar cu personajele negative de odinioară. probabil au obosit să fie BUNI doar în mintea unor scenarişti sau în faţa unei mulţimi adunate într-o sală de cinema. probabil nici nu mai vor să creadă.
surprinzător. şi foarte fresh. I really like this video and lyrics… Keep up the good work, guys!
Rouroux's attic 