Fara urme

Am ramas cu un gust amar si destul de confuza dupa ce am crezut intr-un om care a asezat frumos o poveste in imagini, in cuvinte si in acorduri ce pareau a fi perfecte. O poveste pe care nu am crezut-o niciodata pana la capat. Ceva inauntrul ei a fost dezechilibrat. Cand s-a sfarsit, nu am simtit nicio durere, nu mi-a tresarit niciun centrimetru de carne, nu m-a atins niciun regret. Pentru ca am simtit ca e o minciuna, o prefacatorie. Iar povestitorul ei mi-a aratat, fara nicio ezitare, ca asa a fost si asa va ramane. Doar undeva, intr-un acces de luciditate, sunt dezgustata si uimita. Ca mi-am pierdut timpul cu povestitorul nepotrivit.