stau intr-un picior in fiecare dimineata. si e totul violet, lumea mea se insira ca un fir infinit de margele colorate in jurul meu, face o pirueta si eu zambesc. atat pot, sa stau intr-un picior si sa zambesc, cu gandul ca o sa vii din nou, sa ma tii putin de mana si sa lasi muzica sa imi aduca inapoi o amintire fericita. lucrurile bune merita asteptate. eu le astept, in liniste si cu ochiul atent sa nu-mi scape.
Posts Tagged ‘would you’
e totul pierdut pentru o biată prăjitură ajunsă print-o întâmplare regretabilă sub puterea unei linguriţe cu scop precis. m-am îndrăgostit de bucata de ciocolată … cu o sălbăticie de neiertat s-a ridicat şi a urlat în gura mare, să audă toate linguriţele aliniate pe sub masă: nu stau eu în mila ta, fă ce-i de făcut. mi-a căzut fisa mai târziu, era martiră, se sacrifica pentru corpul mamă-amandină-însiropată. e prea cald şi nu mai e apă de băut, doar câteva imagini opulente de vineri seară, sau marţi, sau naiba ştie. linguriţele se spală singure azi, iar hingherii şi-au luat zi liberă. să mai cânt de dragul ciripitoarelor descentrate pe crengile ce-mi bat în cap? mă doare umărul de greutatea lor…a crengilor a planetelor a râsului vulgar a disfuncţiilor a amandinei răpuse la înserat . a. apotheke. apos. apoi. acum altfel de ..aş.
am găsit o poză din liceu. aşa.
Între noi se lasă o tăcere crudă…privirile se ocolesc, se înăspresc în lumini false de tavan, se poticnesc mişeleşte de întrebări fără răspuns şi fără gust. Totul pare să ne incrimineze, să ne înghită în derizoriu şi în frustare. Ne-am uitat unul pe altul. Şi mi-ai lipsit. Şi ţi-am lipsit. Şi aş vrea să te ascult, să te privesc, să ghicesc că mă vrei.Ţi-ar fi bine să mă iei în braţe, şi toată lumea să rămână un vis într-un cearceaf. Am vrea să ne găsim acolo unde nu mai suntem de mult prea multă vreme, printre beţe de chibrit şi printre creioane colorate… aruncate prin sertare ferecate…Ai vrea să îmi prinzi de mâna când o ridic spre un lacăt încuiat pe dinafară. Ai vrea şi eu nu ştiu dacă pot să mai ascult, să mai dăruiesc, să mai aştept. Iar tăcerea se lasă tremurând printre buzele noastre desprinse dintr-o iertare mult prea complicată, mult prea greu de suportat. Aştept să mă priveşti cald. Să ne regăsim în timpul care nu mai e al nostru. Să se spulbere tăcerea şi să ne aducem înapoi la noi.
Eu cred că oamenii se pot întâlni oriunde în timp. Pe de o parte, se poate să se întâmple fericitul eveniment în epoca victoriană, iar sentimentele sugrumate în corsete să zboare ca nişte fluturi fără a li se da prea multă importanţă. Doar oamenii, întâlnindu-se banal, s-ar putea ignora din orgoliu.Oamenii se pot întălni şi mâine, pe o felie de pâine prăjită. Îşi vor zîmbi stânjeniţi şi vor ronţăi o farsă idioată. Oamenii se pot întâlni şi azi, la coadă la fericire. Îşi vor zâmbi stânjeniţi. Poate vor merge cu acelaşi metrou şi la sfârşitul zilei vor sfârşi în aceleaşi aşternuturi bleu sau roz. Sau poate nu, şi vor uita că s-au întâlnit vreodată pe un petic de iarbă beige. Evident, întâlnirea lor se contorizează undeva şi nu va rămâne neelucidată.
realitatea ofilita sau iesirea in fundul gol in lumea nebunilor
Posted: iulie 10, 2008 in de acasaEtichete:would you
-Nu stiu madame, in ce directie merge trenul asta, sunt doar un calator
-Ei, parca lumea a innebunit, de unde atatia licurici si scribi?
-Hei on the round table, sa ne jucam de-a responsabilii, dar unde merge trenul?
-In papura, altfel unde? Ca doar nu la nebuni!
-Fiti dragut, se poate un foc?
-Fara aluzii, da? Unde mergem?
-As vrea sa-mi aprind o tigara. In papura, nu?
-Nu ma invinovatiti pe mine de raspunsuri false. Eu sunt un simplu calator.
Cad din nicaieri. Sunt aici. Printre tipetele tale cand bate vantul in ferestrele deschise. Daca fac un pas, poti sa ma prinzi ?
Si trec fara sa spun nimic. Am gasit drumul spre casa. Si alerg, alerg, alerg. Nu ma pot opri sa vin spre tine.
when I said I’d let you go, you said go ahead, but don’t look back. Now, who lies?
Rouroux's attic 